Bărbaţii secolului 21 sunt adevăraţi DOMNI

de | Apr 7, 2016 | 0 comentarii

O zi de miercuri ca oricare alta. Îmi trimite prietena mea un screen shot cu o invitaţie la un concert de muzică clasică. Mozart, interpretare vioară şi pian. Splendid! <3

Hai să mergem!

 

Fundatia ACCUMM organizează astfel de concerte miercuri de miercuri de 18 ani, dar ieri pe lângă clasica organizare au făcut un eveniment pe facebook. Ce să vezi şi să nu crezi? Puhoi de lume la uşă. Am stat la coadă, încercând să evitam îmbulzeala tipică şi am prins un loc…în picioare. Concertul a fost absolut superb, mi-a făcut ziua de un milion de ori mai bună, dar bărbaţii aşezaţi pe cele câteva scaune din încăpere nu chiar. Si aici vorbim de 3 bărbaţi care erau mai în vârstă, cu care n-am avut nicio problemă că erau aşezaţi şi încă 10-15 puştani.
Măi puţifricilor, că nu pot altfel să mă exprim, cum v-a răbdat inima să staţi pe scaun când erau atâtea femei în picioare? Cum aţi calculat voi integrala asta de nu v-a dat cu virgulă? Mai mult decât atât, era chiar şi o tipă însărcinată care a ascultat concertul în picioare. Însărcinată!

 

 

Nici nu mai vorbesc de noi sau de alte femei din încăpere. Nu pot la socoteală nici tocurile sau alte elemente din această categorie. Măcar femeia însărcinată s-o integrăm matematic.

Unu, unu nu s-a sinchisit să zică: “Doamna luaţi locul meu!” Dragilor, permiteţi-mi să vă lămuresc, egalitatea dintre sexe nu înseamnă multă multă nesimţire din partea sexului tare, înseamnă respect faţă de sexul frumos care, da, e la fel de puternic, la fel de capabil şi înzestrat cu mult mai mult bun simţ.

Eu n-aş fi răbdat să stau pe scaun dacă era lângă mine o doamnă mai în vârstă, sau însărcinată. Nu m-ar fi lăsat inima. Nu ştiu dacă mai are rost să vă spun că le-am făcut ziua mai bună indivizilor din sală cu prezenţele noastre gingaşe şi diafane.

Şi apoi, când ieşi cu ei la un suc, ca urmare a unor insistenţe crunte, tot tu eşti a dracului de nesimţită dacă nu te întinzi după portofel. Hai să mori tu?! Serios?!

Şi apoi se mai miră unul şi altul că sunt plăcut surprinsă de normalitate. De ce te miri că a deschis uşa, că ţi-a ţinut haina, că te-a condus până acasă, că a plătit masa, că a venit cu flori, că ţi-a oferit scaunul, etc? Asta e normalitatea!
Aşa este, dar normalitatea nu mai este normalitate, a devenit raritate.

Chiar am ieşit acum ceva vreme cu un tip. Vine nota. Eu ca o „nesimţită ce sunt” nu am făcut nici un gest în această direcţie. M-ai invitat, asumă-ţi. Dar el, drăguţul, cu o voce de privighetoare s-a gândit să mă întrebe: „Ai 10 lei mărunt?”

„COME AGAIN?!”

Am avut, mereu am bani la mine indiferent cu cine ies. I-am şi dat, dar nu m-a mai văzut vreodată şi nici că mă mai vede.

Fix în antiteză a fost barmanul care lucra la pub-ul unde ne-am dus după concert să luăm cina. Afară nu mai erau mese libere, pentru că înăuntru este iadul fumătorilor, aşa că am ţinut-o pe prietena mea afară, în picioare, să fumez eu. Pe la jumătatea ţigării au  apărut lângă noi 2 scaune şi un zâmbet.

Multumim frumos, mai venim aici!