Bine, că dacă nu erai tu, era alta.
Apreciez un bărbat care după ce a dat cu bâta-n baltă, măcar în a III-a zi după scripturi e sincer şi lasă gogoşile deoparte. Mor pe tipul care s-ar da cu capul de pereţi doar doar te bagă în pat. „N-am mai ieşit cu nimeni de când sunt în relaţia asta, dar tu, tu m-ai dezarmat complet bla bla bla.” Hai marş!
Da, ştiu, există şi cazuri d-astea. Văzut, plăcut, lăsat nevastă, însurat cu tine. Dar astea sunt cazuri rare.
Dacă tot ai ieşit cu mine şi m-ai prostit sau ai cosmetizat faptul că acasă te aşteaptă altcineva, ar fi frumos să ai mingiuţele să-ţi asumi şi să-mi spui că nu-i vorba de mine, ci de tine.
Eşti într-un loc nepotrivit, cu un om nepotrivit, probabil într-un moment la fel de nepotrivit. N-ai fi singurul, mai sunt
atâţia ca tine… Unii rămân din prostie, obişnuinţă, frică de provocări sau de schimbare, pe când alţii nu prea ştiu cum să scape, sunt legaţi de un inel, un copil, o sarcină…
Nu-s în măsură să dau vreun sfat pentru simplul fapt că nu-s trecută prin asta, dar o să îmi exprim părerea. Sunt foarte tânără şi nu ştiu cum e să fii constrâns de o astfel de situaţie. La mine e simplu, nu e bine, mă car. Fără regrete şi fără să mă gândesc de 2 ori. Nu mă tem nici de o nouă provocare, nici de singurătate, în schimb mi-e groaznic de frică de singuratate în doi. Aia e cea mai rea, te consumă şi te face să trăieşti o viaţă mizerabilă. Eu vreau să trăiesc o viaţă extraordinară, vreau pe cineva cu care să dansez în ploaie în mijlocul nopţii, vorba unui prieten. Dacă acel cineva nu-i, dansez singură în ploaie; şi asta mă face fericită.
Nu ştiu care e treaba cu înşelatul şi nici umblatul cu oameni însuraţi sau implicaţi în relaţii. E o chestie de principiu. O dată pentru că aş putea fi eu în locul proastei de acasă care îl aşteaptă pe crai şi a doua pentru că merit totul, nu jumătăţi de măsură. Nu aş putea vreodată să mă împac cu ideea că nu l-am văzut de ziua lui că era cu ea, dar eu ce dracu sunt? Cârpă de şters podele, manta de vreme rea? Ntz.
Era un mesaj care tot umbla pe facebook: „A spune cuiva te iubesc este o invitaţie la veşnicie.” Veşnicia asta uneori se măsoară în câteva luni sau câţiva ani. Iubim mai mult de o persoană în viaţa asta, dar iubim de fiecare dată altfel. Picăm, ne ridicăm şi o luăm de capăt cu altcineva, preferabil cineva mai bun.
E prea scurtă viaţa ca s-o trăieşti lângă un om lângă care nu îţi e drag să te trezeşti, un om cu care n-ai mai nimic în comun, un om care nu-ţi urcă inima în gât când te sărută. „Mai am puţin şi fac 25 ani, ceea ce deja înseamnă 27, ceea ce practic este 30.” – tot din grădina facebook e culeasă şi asta. N-am timp de pierdut cu nefericiri şi mediocritate.
Fericirea mea depinde doar de mine, iar eu aleg zi de zi să fiu fericită.