Cine dracu plăteşte cafeaua aia?

de | Iun 28, 2016 | 0 comentarii

Veşnica dispută. Dacă aştept să plătească el, sunt o nemernică. Posibil. Poate că sunt o nemernică fără egal. Ştiu că mă repet şi că am mai dezbătut asta, dar este atât de atacată ideea că nu ai cum s-o ignori.

Tu eşti bărbat, am stabilit deja asta. Tot tu ma inviţi în oraş, nu de alta, dar eu sigur nu te-aş invita nici dacă ai fi ultmul om în viaţă de pe planetă. Dacă suntem prieteni la cataramă te pot invita şi eu detaşat şi nu se va pune problema să-mi plăteşti cafeaua, dar asta-i altă mâncare de peşte.

 

Dacă vrei cu tot dinadinsul să intri în friendzone şi să mori acolo lasă-mă să-mi plătesc singură cafeaua şi garantez că se rezolvă. Nu-i vorba de sumă, ci de gest. „O femeie căreia îi pasă se va oferi să plătească, dar bărbatul căruia îi pasă nu o va lăsa.” Ai lasă-mă! În primul rând nu-mi pasă. Deloc. No offence honey, dar pot să ies cu altcineva nou în fiecare zi dacă vreau asta, că de pretendenţi n-am dus niciodată lipsă, simplul fapt că aleg să nu o fac reflectă că timpul meu e preţios pentru mine. Încă nu te cunosc şi nu ştiu ce îţi poate pielea. E adevărat că e valabil şi vice versa, dar ce crezi? TU m-ai invitat!

Să vă explic şi de ce susţin cu tărie ideea asta. Cât am fost puştoaică am scos mereu portofelul şi am insistat să plătim nemţeşte pentru că mă gândeam că e de datoria fiecăruia să-şi achite ce consumă. Apoi am mai crescut puţin şi am realizat că făcând asta ajungeam să mă bag singură în friendzone. E cea mai sigură cale, asta şi povestitul despre fostele relaţii. Şi asta tot pe pielea mea am învăţat. Până nu dai bine cu capul de pragul de sus nu-l vezi p-ăla de jos. Iar eu dau până curge sange, altfel nu prind ideea neam.

Dacă nu plătesc eu şi nu mă ofer înseamnă că-mi eşti simpatic şi nu te-aş trimite spre friendzone. Prieteni am suficienţi. Asta nu pricep unii dintre voi…deşi au fost şi dăţi în care îmi venea să-l ucid pe cel din faţa mea că a reuşit să mă plictisească cu brio 2 ore, iar lăsându-l să plătească a fost singurul mod în care reuşeam cumva să-i mai spăl din păcate.