Clipele se măsoară în oameni!

La mine, clipele se măsoară în porţii de râs până mi se taie respiraţia, mai ales dacă sunt la curs şi stau sub bancă să nu mă vadă decanul.

În zâmbete aruncate ici colo şi cu motiv şi fără.

În reacţii spontane, necontrolate şi zgomotoase, care mereu îi fac să tresară pe cei din jur.

În unghii roase înainte de examen şi după.

În sticle de vin la depănat amintiri, sau de Jagger la glume şi hlizeli.

În nopți în care scriu proiecte la o masă care scârțăie ascultând același playlist de 100 de ori.

În vacanţe reuşite sau mai puţin reuşite.

În relaţii frumoase sau seci.

În telefoane pe care mă nimeresc să le dau exact când lumea doarme.

În experimente reuşite sau nu, aplicate podiabei mele capilare.

În bucuria de a primi o floare.

În tremuratul picioarelor la primul interviu de job: nu vorbeam fluent nici româna…de limbi străine ce pretenţii să mai am.

În seri în care plâng la telefon cu o prietenă bună.

În zile în care beau cafeaua în regie, şi cine mi-o face, ştie că trebuie să aibă mult lapte şi destul zahăr.

În seri în care beau bere cu lămâie (deşi, frate aia nu-i bere) pe „podişcă” cu prieteni pe care îi terorizez de 5 ani.

În minciunile fratelui, care m-a făcut să plâng când eram mică pentru că a spus că sunt înfiată de la o familie de broscoi. Acelaşi frate cu care râd până fac febră musculară dintr-o prostie la care, probabil că, n-ar mai râde nimeni în afară de noi.

În sacrificiile parinţilor pentru a fi ceea ce sunt azi. În toate zilele când s-au lăsat pe ei de-o parte să fiu eu bine. În fiecare clipă în care au fost mândri de odraslă şi în toate serile în care cu lacrimi în ochi îmi ceream dreptul să fac ce vreau, pentru că na – eu ştiam mai bine. Le mulţumesc că am fost „legată de calorifer”, dar mă bucur că am gasit şi modalităţile să fiu un pic rebelă.

În dăruirea bunicilor mei care m-au crescut. În zilele în care mamaie se supăra că nu adunam zarzăre şi în zilele în care tataie mă lăsa să ţin volanul tractorului şi se ruga să iau vreodată permisul …până la zilele în care am plâns lângă un pat de spital pentru că bunicul meu vorbea, după ce a fost zile în şir inconştient.

Clipele mele sunt extrem preţioase, pentru că oamenii cu care le petrec sunt incredibili.

Clipele mele se măsoară în oameni!