De ce-ul acestui blog?

de | Mar 25, 2016 | 0 comentarii

M-a sunat un prieten de 8 martie să-mi spună că blogul meu e chiar enervant.

„Nu dai nici un detaliu!” Pe bune?! Dacă nici eu nu dau detalii…

Tocmai în asta constă frumusețea, blogul ăsta este despre detalii. Detalii și nuanțe. Ale mele. Trăite, simțite, plânse, detalii în care se regăsesc cititorii mei.
Nu-i un blog care să satisfacă curiozități, nu-i un blog care să facă reclamă sau care să producă bani. Ntz!
Știi ce este? Un suflet! Este bucată din mine, este curaj, sinceritate și autenticitate. E viață!
De ce dracu ar interesa pe cineva un astfel de blog de tip jurnal? Păi nu prea ar interesa.

 

Sunt un om ca toți ceilalți. O tânără femeie care atunci când trăiește ceva ce lasă amprentă, scrie.

Dintre puținii care mă citesc, unii mă citesc de-ai dracu: „Hai să vedem ce-a mai debitat și cretina asta!”, alții de curiozitate sau plictiseală. Doar că pe lângă ăștia mai sunt câțiva (a se citi foarte puțini) care mă citesc cu drag și de drag.

Ei sunt oamenii pentru care blogul ăsta e public, aceia care îmi dau mesaj și îmi spun „asta am pățit și eu”, „mulțumesc pentru articolul ăsta”, „am râs cu lacrimi” ș.a.m.d. Pentru voi scriu, restul cititorilor sunt victime colaterale.

Nu știu dacă vă dați seama de câte lacrimi este nevoie să scrii un articol despre o iubire pierdută sau de cât curaj, să-l publici când încă nu ți s-a uscat lacrima pe obraz.

Tot la asumare și curaj intră si articolele bitchy pe care atunci când le-ai postat știi că ai anihilat toate invitațiile curente la cafea.

Dar mie mi se pare un act de mare curaj să fii exact cine ești tu, fără măști, fără restricții. Eu așa am încercat să fiu mereu și în cea mai mare parte am și reușit. Cine mă judecă să-i fie de bine, cine mă place e binevenit.

Îmi spunea un prieten cu care am avut o discuție foarte sinceră generată de alcool, că se bucură că a găsit un om care să gândească ca el. Tot el mi-a zis, după ce m-a întrebat de când n-am mai postat un rând, că asta e frumusețea. No pressure. Scriu, bine, nu scriu, iar bine. În momentul în care faci asta contra cost uneori scrii pentru că trebuie să scrii și nu pentru că simți că ai avea ceva de spus.