Detalii. Femei vs bărbați
Un prim detaliu ar fi că bărbații care-mi citesc blogul sunt de 3 tipuri, ăia care nu mă mai sună vreodată, ăia care mă pun pe speed dial și ăia care ar face pe dracu-n 4 să scriu și despre ei.
Dacă aș scrie despre toți bărbații care-mi apar în cale v-aș plictisi îngrozitor și înainte să vă plictisesc pe voi, m-aș plictisi pe mine.
Femeile sunt atente la detalii foarte natural și fără cel mai mic efort. Vezi imediat cum stă cămașa de pe el, dacă
ceasul e potrivit ținutei, pantofii să fie și ei din decor, butonii de la cămașă, etc. Chiar imi amintesc că m-am întors de la o nuntă la care am mers cu fostul meu logodnic și îi povesteam mamei cum a fost. Rochia era așa, cerceii mergeau perfect cu colierul, voalul avea lungimea X, pantofii păreau comozi, dar erau și eleganți… El se uită la mine, apoi la mama, „ai observat tu toate astea?” :))
În același asentiment a fost un prieten bun care a început să mă placă la un moment dat. Ne știam deja de mai bine de un an și mă trezesc că-mi spune într-o seară: „ce ochi căprui ai”.
„Mulțumesc, dar îi am de când mă știu tot p-ăștia”.
„Da, dar dacă m-ai fi întrebat ce culoare au ochii tăi nu aș fi știut să-ți spun.”
Și totuși sunt bărbați care văd cele mai mici detalii. Manichiura, coafura, nodul de la șireturi. Unul din ei este un coleg de birou. Omul ăsta vede ceea ce o femeie atentă a omis. E genul care observă și apoi ți le trântește așa, din neant. După ce te-ai gândit un pic la ce s-ar putea referi îți pică și ție fisa. :))
Tot în categoria asta intra și un prieten din Timișoara. Nu știu dacă mi-a observat manichiura, sau culoarea părului, dar tot ce vorbesc cu el, ascultă. E mereu prezent la conversație. Și dacă ai vrea să te repeți nu ai avea cum.
Mi se pare frumos ca un bărbat să fie conștient de culoarea părului și imprimeul rochiei, că decolteurile și picioarele goale toți le sesizează, dar și mai frumos mi se pare să te asculte. Să nu fie distras. Să vorbească cu tine și să facă mai mult decât să audă o inșiruire de cuvinte, să priceapă ideea. Cred că asta este cea mai bună dovadă că el chiar vrea să fie acolo.