Firul 24 în buchetul vieţii
În fiecare an am fost alta. Mai bună decât cea de anul trecut. Mai serioasă, dar mai copilaroasă, mai rece, dar mai ataşată, mai mare, dar totuşi mică.
În 24 de ani am făcut câte puţin din toate. De la cele mai simpliste lucruri, pana la altele ceva mai complicate.
Mereu am fost foarte apropiată de oameni şi cred că asta e cea mai mare calitate a mea. Îmi este uşor să comunic şi mereu am considerat că de la fiecare ai ceva de învăţat. Uneori afli cine vrei să devii, alteori de cine să fugi, dar toţi te învaţă ceva.
În primul şi-n primul rând tot ceea ce sunt eu azi nu este decât suma eforturilor făcute de părinţii mei şi de cei doi bunici care m-au crescut. Ce am adus eu plus valoare este insignifiant faţă de ce mi-au oferit ei. Am cu adevărat cei mai buni părinţi din lume! Oricare alţii n-ar fi reuşit nici măcar să se apropie.
Când eram mai mică şi mă certau mă revoltam, iar mama mereu îmi spunea: „te cert pentru că te iubesc”. „Atunci iubeşte-mă mai puţin”, îi spuneam plină de importanţă. Acum râdem cu lacrimi când ne amintim.
Bunicii îmi făceau toate poftele şi îmi răsplăteau mereu munca din grădina. Bunicul plimba mai mereu un termos după el ca să îmi aducă de la Bucureşti îngheţată de care voiam eu. Am copilărit cu bunătatea exagerată a bunicii şi purtată de braţele ferme ale bunicului.
Ei 4 m-au învăţat să fiu blândă, miloasă, umilă, bătăioasă, mândră, rea, harnică, leneşă, descurcăreaţă etc. Ei au fost şi sunt TOTUL meu.
Pe lângă ei mai e frate-meu care este o binecuvântare ce mă duce la disperare mai des decât oricine altcineva. El m-a învăţat să fiu crizată. A scos demonul ăsta din mine şi n-a mai fost cale de întors. :)))
Apoi ceea ce completează acest tablou este suma prietenilor: cei care au fost, cei care sunt şi cei care vor fi. Aceia care au fost lângă mine când am avut nevoie şi cei lângă care am fost eu când au avut ei un impas.
Apoi toţi tipii care mi-au făcut curte începând cu primul an de liceu. Ei m-au făcut să realizez cât sunt de frumoasă.
Şi ultimii sunt oamenii care au vrut cu tot sufletul să mă atace. Şi au reuşit. Până la plâns cu orele. Mi-a luat mult să înţeleg că unii oameni sunt foarte răi pur şi simplu şi mi-a luat şi mai mult să nu-mi mai pese atât de mult.
24 de ani. 240 de ieşiri nebune. 2.400 de poveşti. 24.000 de râsete. 240.000 de visuri. 2.400.000 de zâmbete. Miliarde şi miliarde de gânduri.
În final sunt doar un ghemotoc de idealuri, de culoarea iubirii, înfăşurat pe aţa vieţii.
Sunt fericită cu omul care sunt şi ştiu sigur că şi altii sunt fericiţi cu mine!
Mulţumesc că existaţi! Voi toţi! Voi mă faceţi să fiu EU!