I guess I’m back…and of course we’ll be talking about guys :))

Vara asta a fost pentru mine un amalgam de caldura, familie, munca, prieteni vechi, salsa, prieteni noi si cam atat, deci in afara de salsa absolut nimic nou fata de vara trecuta. Daca stau si ma gandesc pot spune ca a mers cam dupa acelasi tipar: nunta in familie, plecat la mare nu prea reusit, munca, ocazional noapte alba in club etc… Am cunoscut oameni noi, am trait experiente diferite, am auzit diverse pareri, dar la sfarsitul zilei am ajuns la aceeasi concluzie: barbatii n-au nici cea mai vaga idee ce-si doresc.

Si uite cum prima postare dupa luni de zile in care n-am scris un rand se rezuma la ei. La ei si la multele asemanari si putinele deosebiri. Asemanarile sunt destul de evidente deci nu-s o problema, distractia incepe cand e vorba despre deosebiri, de acele detalii care fac diferenta. Chiar mi-am propus sa stau de vorba cu cat mai multi, sa le adresez intrebari similare, sa pun raspunsurile cap la cap si sa vad daca pot scoate ceva coerent de acolo.

De asemenea am constatat eu, ca unii n-au minte nici cat o nuca, indiferent de varsta. Se comporta ca niste copii care au ramas fara jucarii indiferent daca au 22, 25, 28, 30, 35, 37… Este exact aceeasi poveste. Si indiferent de anii pe care ii au in spate n-au nici cea mai vaga idee ce-si doresc. Imi pica fata cand stau de vorba cu un tip de peste 25 ani care se poarta ca o floricica. „Prietene, ai innebunit? Ai 25 de ani! N-ai de gand sa faci nimic cu viata ta?!?”, gandesc eu de fiecare data cand imi vine sa le dau cu o farfurie in cap. Si aici nu ma refer doar la relatii, ci la tot. Sunt unii complet pierduti, n-au nici o idee ce ar trebui sa faca pe mai departe, din ce vor trai sau chestii de genul asta. De cealalta parte sunt si cei care au teluri, stiu ce vor, dar cand vine vorba de relatii sunt o catastrofa. Acum eu nu zic sa se insoare la 23 de ani, dar incepand cu un 27-28 ar trebui sa se gandeasca mai serios la oficializarea unei relatii (asta in cazul in care o au si p-aia)…dar nu fac asta, pentru ca femeile din ziua de azi se multumesc cu orice numai asa, de dragul de a fi ceva. Daca li se permite sa hoinareasca de ce s-ar responsabiliza cu o relatie serioasa, sau mai rau – o casnicie? Mai bine ne intalnim in club, ne tavalim si plecam, inainte sa aflam cum ne cheama. Azi, asta inseamna sa fii smecher, lucru care pe mine ma oripileaza la maxim. Unde e placerea de a cuceri pe cineva, de a-l cunoaste usor usor, de a-i fura primul sarut, de a te plimba de mana prin parc s.a.m.d. Unde e? Acum totul se rezuma la: „jos textila!” sau inainte de asta „la mine sau la tine?”

Nu pot spune ca nu am intalnit si persoane care s-au purtat foarte frumos, ba chiar in vreo 2-3 randuri am fost foarte placut surprinsa de atitudinea, comportamentul si grija care mi-a fost purtata…dar atat. Ne-am vazut, ne-am purtat frumos si asta a fost tot. :)) Cel mai frustrant este atunci cand intalnesti pe cineva care totusi iti place, cu care te simti bine, dar pe care nu-l poti descifra. Faci tot posibilul sa-ti dai seama ce este in acel capsor, dar nu poti sa scoti nimic pentru ca ,fir-ar sa fie, e mai antrenat ca tine. Si e momentul ala nasol cand realizezi ca el vede prin tine, dar tu ai un zid urias in fata pe care trebuie sa-l spargi. Si atunci ce faci? Faci pe scorpia! (nu ma intelegeti gresit, eu una nu fac eforturi, vine natural) Si fiind „the devil in disguise” realizezi ca satisfactia ta dureaza prea putin ca sa-ti consumi energia, asa ca singurul lucru care iti mai ramane de facut este sa constientizezi ca barbatii sunt exact ca autobuzele: daca nu l-ai prins p-asta, mai asteapta putin ca vine urmatorul!

De cand ma stiu am fost o persoana extrem de pozitiva si am vazut mereu tot ce e mai bun in oameni si am crezut clipa de clipa ca fiecare isi are sufletul pereche pe undeva, dar in ultima vreme imi piere entuziasmul pentru ca de mai bine de 1 an de cand sunt singura nu am intalnit pe nimeni care sa ma impresioneze, care sa ma faca sa cred ca mai sunt si domni in ziua de azi; ma consider o lady si nu-mi voi pierde timpul cu cineva care nu este un domn. Este adevarat si faptul ca nu am cautat prea mult: eu consider ca daca trebuie sa se intample, se va intampla si daca nu misc un deget, si probabil ca nu am cautat unde trebuie, dar ce mi-a trecut mie prin fata ochilor a fost cam dezamagitor. Ori e las, ori necizelat, ori are prea mult tupeu pentru prima intalnire, ori e zgarcit (zgarcit la modul: ma invita EL la o cafea/apa/bere, care mai mult de 10 lei nu este si o platesc singura. La prima intalnire!! WTF?!?), ori e simpatic dar descoperi ca are prietena, ori vrea doar UN singur lucru de la mine (sunteti persoane inteligente, sigur va veti da seama EXACT la ce ma refer!)…ori daca e un om normal, care se poarta super – nu-ti place, dar deloc deloc deloc; daca stai si te gandesti cred ca ai putea sa-l declari cel mai plicticos om in viata, sau daca nu e asta – sigur e prea scund sau, pe cuvantul meu ca e uratel (am o expresie de-a dreptul fermecatoare pentru aceasta situatie: „parca-i taiat din Urzica”). Sunt de acord ca nu iubesti un om pentru felul in care arata, dar totusi trebuie sa existe niste cerinte minime!!

Acestea fiind spuse, nu pot decat sa astept sa se intample un miracol si sa intalneasc un om care sa se simta din cand in cand strain de lumea asta…un om care sa simta uneori ca traieste in secolul gresit, o persoana care sa fie mai curajoasa decat mine si care sa vada lucrurile dintr-o perspectiva apropiata de a mea…