“Îmi place, dar nu mă tulbură.”

* Ştii senzaţia aia când îl priveşti pe tipul bleg din faţa ta şi îţi place foarte mult blândeţea lui? Nici eu. Mi se pare adorabil că există astfel de bărbaţi, dar au fost creaţi pentru altfel de femei, pentru că eu aş muri de plictiseală cu un astfel de bărbat lângă mine. Am ieşit cu mulţi de genul ăsta, tot încercând să aleg înţelept, dar mai aveam puţin şi îi luam cu mine la manichiura, atât de moi erau.

“Ce facem azi?”

“Ce vrei tu, draga mea?”

“Facem ce vreau eu de 2 săptămâni. Tu ce ai vrea să facem?”

“Eu vreau ce vrei tu.”

Vă rog cruţaţi-mi această mizerabilă existenţă. Cât de lipsit de insipid, inodor, incolor să fii? Nici o opinie, nici o idee?

“Ana, pot să te sărut?”

“Din moment ce m-ai întrebat, evident că nu.”

Asta e paţită prin liceu, deci putem spune că era mic şi prost.

* Dar p-ăia care ştiu ce să zică, cum să zică şi când să o facă, îi ştiţi? Eu da.

“Unde mergem?”

“E surpriză.” Şi chiar se dovedeşte a fi o surpriză şi una demnă de lăudat.

O floare, o replică bine spusă, o mână fermă pe spate, o privire care spune multe şi un sărut furat. Asta pot spune că ar putea să mă tulbure. Să simt un curent care-mi trece prin corp când mă strânge în braţe, altfel e doar aşa ca să fie, iar eu niciodată nu m-am mulţumit cu puţin.

Dacă atunci când te întâlneşti cu el nu e capabil să te închidă de câteva ori, să te facă să zâmbeşti de alte câteva şi să râzi cu toţi dinţii, înseamnă că ai irosit timp preţios. Îmbrăţişarea trebuie să fie electrizantă, iar sărutul absolut debusolant.

Nu prea suspin după relaţii care nu se leagă într-o iubire. Mi se pare cretin şi fără rost. Mă enervez şi bombăn vreo 2 zile, iar apoi sunt ca nouă.

Dar mi s-a întâmplat să ajung acasă, nici eu nu ştiu cum, pentru că mi se împleticeau picioarele atât de tare încât nu simţeam că mai calc pământul…dacă aia nu s-a legat, mi-am dat un răgaz să-mi pară rău, pentru că avea şi de ce.

“Îmi place, dar nu mă tulbură. Dacă nu există scânteie – nu are nici un rost.” – Freya North