Let’s give it time and hope for the best <3

În ultima vreme tot ceea ce mă înconjoară se dovedeşte a fi o provocare. Când m-am angajat, acum 3 luni, aveam senzaţia că mi-a pus Dumnezeu mâna-n cap, dar uite că un job nu înseamnă că “umblă câinii cu covrigi în coadă”. Nu mă plâng pentru că ştiu că, acum, este exact locul în care trebuie să fiu, dar este o oarecare agitaţie şi nebunie, care în unele zile nu-mi prieşte. Am şi zile absolut impecabile în care muncesc doar cu zâmbetul pe buze.

Bine spune vorba aceea: “fiecare pădure cu uscăturile ei”.

De o lună de zile merg la sală, de macar 4 ori pe săptămână, iar asta este probabil printre singurele lucruri care încă mă păstrează “sane”. Dacă nu aveam posibilitatea să fac puţin (a se citi: nu chiar atât de puţin) sport nu aş fi putut să fac faţă acestei perioade. Mă ajută enorm să mă descarc şi să-mi eliberez mintea. O oră-două pe zi îi dau o pauză bine meritată creierului meu. Doar că în afară de multitudinea de beneficii avem şi un dezavantaj: sunt din ce în ce mai obosită. Deşi încerc să dorm cum doarme un pensionar, nu reuşesc să acopăr nopţile pierdute prin weekend-uri, iar sala amplifică această stare de oboseală.

Pe de altă parte mai am pe cap şi nişte probleme personale, care nu se vor a fi dezbătute public, dar care mă consumă. Consumul este psihic, dar şi fizic, pentru că o oră de plâns zguduit te epuizează.

Apoi ar mai fi prietenii. Cei care merită o statuie, pentru că sunt mereu acolo când am nevoie de ei şi cei care nu mai sunt, deşi ar fi frumos să fie. Sunt unele clipe în care stau cu telefonul în mână şi am tendinţa să sun un prieten, care nu stiu dacă se mai încadrează în aceeaşi categorie, dar cât timp noi nu mai vorbim despre alea bune, de ce naiba aş încerca să i le spun p-alea rele.

Şi ultimul, dar nu cel din urmă, este pustiul din viaţa mea sentimentală. Foarte amuzant  este faptul că, totuşi,  nu prea caut pe cineva, pentru că eu nici timp să dorm nu am. Sunt conştientă că ar fi aproape imposibil să strecor şi pe altcineva în programul meu, dar ştiu şi că situaţiile nu prea plăcute trec altfel în doi. Aşa că mă găsesc în punctul în care mai am puţin şi mă apuc de lista “pros and cons” referitoare la acceptarea unei invitaţii la cafea lansate de un individ sau altul.

Marele avantaj al unui om care a căzut de multe ori în fund: acum ştiu cum să mă ridic mai repede, mă scutur bine de praful dezamăgirii şi o iau de la capăt fiind mai bună decât înainte, pentru că am mai adunat o experienţă.