There is hope
In weekend am primit un feedback despre blog care m-a pus pe ganduri. Aparent relatandu-va cu niscai furie despre o dezamagire sau alta, dau senzatia cum ca as avea ceva cu barbatii. Nimic mai fals! Niciun stop de misandrie inauntrul meu. Imi plac, imi sunt dragi, sunt parte din viata mea Pentru numele lui Dumnezeu, va veni o zi cand voi alege sa ma trezesc langa acelasi barbat pentru tot restul vietii mele, so once again iubim barbatii, dar uneori ne deranjeaza atitudinea de troc si mocirla care-i insoteste. Atata tot
Si ca sa sustin in continuare ce tocmai am scris o sa va povestesc o faza care mie mi s-a intiparit in minte si care imi aduce un zambet pe buze la fiecare amintire. Ies la un moment dat cu un tip, era un prieten al unei prietene bune. Am acceptat sa ies cu el pentru ca eram atat de socata cand m-a invitat, incat am zis da pentru ca m-am blocat. N-am luat-o ca pe o intalnire si am plecat de acasa ca un mic boschetar: blugi rupti, maiou negru si camasa in carouri peste deschisa la nasturi, plus cizme de cauciuc in picioare (in apararea mea, tin sa mentionez ca fusese o zi ploioasa). Am ajuns acolo si omul era in camasa. Il priveam in timp ce ma apropiam de el si speram din suflet sa-l confund. M-am simtit ca salahorul care lucreaza prin curte la bunica mea. Mi-a complimentat cizmele…nu voi sti niciodata daca glumea sau vorbea serios, :))))
Am vorbit mult…foarte mult. Eu de obicei vorbesc mult, dar cand ies cu cineva ma temperez, pentru a putea purta o conversatie si nu un monolog. Avusesem o zi tare agitata asa ca n-am temperat, ci am vorbit. Mult!
El a stat, a ascultat, a discutat pe marginea debitului meu verbal si m-a facut sa para ca suna si interesant ce latru eu acolo. Am ras, am ras in hohote asa cum rad cu fetele si cum nu am mai ras la o intalnire de nu mai stiu cand. A fost una dintre cele mai reusite intalniri din ultimii ani, daca nu chiar cea mai reusita, desi eu n-am perceput-o/tratat-o ca pe o intalnire. Mi-am dat seama ca se schimba situatia cand am constatat ca am pierdut notiunea timpului si desi eram obosita as mai fi stat. A platit nota, desi a fost unul dintre oamenii care mi-au sarit la jugulara cand am postat despre „obligatia” barbatului de a plati daca invita. Apoi m-a condus acasa. M-am oferit sa luam 2 taxiuri pentru ca mergeam in directii opuse. I s-a parut ca nu vreau sa fiu condusa acasa. Pe bune?! Ma ofer sa platim nemteste (lucru pe care nu-l fac aproape niciodata), apoi ma ofer sa ma deplasez acasa pe banii si timpul meu si fac asta doar pentru ti-am respectat opinia atunci cand am discutat despre cine cum plateste. Dar nu te pacali: nu exista femeie care sa nu-si doreasca sa fie condusa acasa. Daca te place macar cat un graunte de sare VREA! :))) Hai ca divaghez. Ajunsi in fata casei mele. Imbratisare, urare de noapte buna si o amintire nepretuita. Cu riscul de a ma repeta: am ras! 3 ore am stat de vorba si am ras. Deci se poate! Morala: never settle for less, something better is on it’s way!
P.S.: M-a invatat ceva foarte important: „Daca atunci cand dai noroc nu privesti in ochi persoana, iti este sortit sa duci o viata de experiente sexuale nesatisfacatoare!” Do not take that chance! Ever! :)))