De ce nu agață femeile bărbații?

De ce nu agață femeile bărbații?

În primul rând pentru că nu e nevoie. Femeia este suficient să apară și eventual să zâmbească, restul se întâmplă de la sine…pentru ea.
În al doilea rând pentru că femeia ia un refuz foarte personal. Bărbatul este construit din alt aluat, este „făcut” să fie refuzat. Mamă ce nemernică sunt. :))) Bărbatul este antrenat la refuzuri repetate, femeia nu. Femeia se simte mai puțin femeie, mai puțin atrăgătoare, mai puțin sexy, etc, iar dacă 5 minute mai târziu Don Juan se duce la alta mai urâtă se dezlănțuie o luptă crâncenă în sufletul ei.

Femeia nu pricepe ca frumusețea e relativă decât atunci când vine vorba despre alegerile ei. Și nu mă înțelegeți greșit, nu este vorba că femeia se crede Afrodita, deși avem și cazuri d-astea, ci pur și simplu este mai dificil pentru noi să calculăm totul la rece, să întoarcem curu’ și să mergem să ne încercăm norocul la următorul. Bărbații nu au nicio problemă cu asta, eventual pe drum spre următoarea își mai și spun „oricum era urâtă”, chiar dacă în clipa aia tu arătai ca o prințesă.
Dacă mergem puțin în trecut, puțin mai mult de fapt, ne amintim că bărbații sunt vânători și e în genele lor să alerge după căprioare. Femeia nu-și dorește să fie vânată, dar își dorește să fie cucerită și curtată. Așa că e bine să lăsăm natura să-și urmeze cursul.
Feminismul a fost dus la extreme și dacă mă întrebați pe mine, a fost greșit înțeles. Era vorba despre drepturile femeilor, despre drept la vot, la educație, la muncă, etc, dar nu scrie nicăieri că ar fi fost vorba despre dreptul de a pune bărbatul cu botu’ pe labe. În asta s-a transformat.

Acum feministă este femeia care muncește ore suplimentare ca o sclavă, se zbate pentru o carieră cu o titulatură cât mai pompoasă și moare singură cu 7 pisici, înainte să recunoască că deși n-are nevoie de un bărbat, l-ar cam vrea.
Dumnezeu ne-a creat perfecți și într-un mod în care femeia cu bărbatul să se potrivească și să se contopească în cea mai mare dovadă de iubire.
Chiar nu cred că feminismul este emascularea bărbatului și nici nu mi se pare greșit să-i gătești cina, chiar dacă și tu mergi la birou și lucrezi…în definitiv și el schimbă becul și duce gunoiul.
De unde am plecat și unde am ajuns :))) De ce nu agață femeile? Pentru ca nu-i natural și nici normal în opinia mea.

He’s just not that into you

He’s just not that into you

E și un film cu numele asta, pe care nu mai știu dacă l-am văzut sau ba, dar îmi amintesc ca m-a frapat numele.
Ajungem sa obsedam și sa ne fixam pe niște oameni care nu dau 2 lei pe noi, ne atarnam „telefoanele de gât” si speram ca poate suna, sau mai rău le scriem și ii sunam pana la Block. Pentru ca noua ne-au plăcut oamenii aia. Dar el/ea poate ca pur și simplu nu ne place înapoi și reușim sa si agasam pana la exasperare.

Nu-i vina ta, dar nici vina lui/ei, nu prea este vina nimănui. E cam ciudat, așa-i? Trebuie totuși sa fie vina cuiva. E chestie de chimie, iar asta nu este în controlul nimănui. Adu-ti aminte cand erai de cealalta parte a baricadei si te stresa cineva. Mesaje si telefoane la care desi nu raspundeai continuai sa le primesti.
Niciun om nu te va vrea pentru ca vrei tu sa te vrea si nici tu n-o sa vrei pe cineva doar pentru ca acea persoana te vrea pe tine.
E februarie și deja au început postările despre Valentine’s Day și începe panica. Mai ales pustimea începe sa intre în depresie. E ok ca ai fost singur/a de Crăciun și Revelion și de ziua ta, dar ferească Dumnezeu sa fii singur de ziua îndrăgostiților. Am 26 de ani și cred ca am „serbat” de 2 ori aceasta sărbătoare, în ambele cazuri cu cineva de care NU eram îndrăgostită. Dacă ești într-o relație nu-i obligatoriu sa fii și îndrăgostit. Primul sărut l-am avut la 14 ani și de atunci am început sa ies cu băieți. Asta înseamnă că am ratat 10 ocazii de a serba aceasta sărbătoare. Sa nu uitam de Dragobete, au fost 10 ocazii și acolo.
My point being sa fii singur nu-i cel mai rău lucru, și nici sa nu te sune după întâlnire. You win some, you lose some. Câștigăm experiență și de multe ori omul pe care l-am văzut doar o data a fost pansament la momentul respectiv. Nu încerca să-i schimbi statutul pentru ca, mai ales ca femeie, pierzi demnitate. Un bărbat care chiar te vrea o să-l facă și pe dracu-n patru sa te cucerească. Dacă nu-ți place, te retragi elegant, dacă îți place dă-i înainte, poate iese ceva.

Dacă nu îl vrei când te vrea și el, asta e deja un război pierdut.

Dacă nu îl vrei când te vrea și el, asta e deja un război pierdut.

Persoanele potrivite într-un moment nepotrivit… Da și nu chiar. Rar de tot se aplica vorba asta, în majoritatea timpului norocul ți-l mai faci și singur.

Mor pe oamenii care își regreta foștii după 3 primăveri. Vai ce minunat era Gigel din deal, ce proasta am fost. Nu domnule, nu-i asa. Când ți-a fost aproape ce ai păzit? De ce nu l-ai văzut atunci minunat? Ca era acolo?

Am plecat din relații și am rămas în timp ce alții plecau, de mai multe ori. Niciodată nu m-am uitat în urma mea. Da, am suferit după câțiva, am plâns, am mers sute de km pe jos și am alergat zeci pentru a-mi pune ordine în gânduri, dar odată ce am terminat cu jelitul mi-am văzut de drum. Dacă m-am vindecat înseamnă că nu mai ești în grafic. Stop joc!

Am pățit de câteva ori ca omul care a plecat de lângă mine sa ma regrete mai târziu. Nasol moment. Unde ai fost când aveam nevoie de tine? Și o întrebare mai importanta: de unde dracu ai apărut, acum când nu mai am?

Nu mi-am regretat niciodată despărțirile. Nu m-am gândit niciodată mama ce băiat wow, ce proasta am fost. N-am 15 ani. Ma gândesc înainte sa plec de ce nu e ok și dacă sunt lucruri vitale pentru mine e evident ca am alt drum de urmat. Mi-au trecut prin minte multi băieți buni ulterior, dar firul narativ era cam asa: „un super băiat, dar…”

Nu i-am regretat nici măcar pe cei care au plecat ei, s-a dovedit mai târziu ca nu erau pentru mine. Eu știu cu ce putere și forța pot iubi atunci când merita, dacă era sa fie, nu ar fi plecat.
Ce rost ar avea sa irosesc timp? Umbla o poza drăguță pe Facebook la un moment dat care zicea ceva de genul: „Dacă nu simți ca e aleasa, nu tine langa tine fericirea altuia.”

Trăiește și iubește omul de lângă tine acum! Nu-ți pune fericirea pe pauza, nu-i un film…când apeși iar play timpul va fi trecut peste chipul tău. Luptă pentru omul de lângă tine dacă-l vrei și mâine acolo. Dacă nu îl vrei  când te vrea și el, asta e deja un război pierdut…

Trebuie femeia condusa acasa?

Trebuie femeia condusa acasa?

Am câțiva followeri pe blog care îmi citesc cu interes postările. O parte vor doar sa ma citeasca, o parte vor sa ma agate. Printre cei care ma citesc pe bune este un tip care dupa ce a lecturat ultimul articol, mi-a adresat o intrebare (incep sa fiu un mic guru si nici nu mi-am dat seama :)))). Dupa ce am citit intrebarea si i-am raspuns, am mentionat ca este o mare probabilitate ca aceasta idee sa ajunga pe blog . Et voila!

 
„Intalnit cu tipa, totul decurge normal, conversatia curge, nu se lasa cu invitatie la domiciliu pt ca vrei asa step by step.

Vine momentul sa pleci acasă. Ea sta în nord, eu stau în sud, întâlnirea a avut loc în centru.

Cum procedăm? Care cum se duce acasă? E de porc sa o las sa se ducă singura?”

„Wow! Asta e o întrebare retorica sau cum?”
„OK, cat de porc e? În procente.”

„E de porc mare.”

Cam 1000% în procente as zice… Cam cum ar fi sa ma lase pe mine unu’ la 12 noaptea și să-mi zică drum bun? Cred ca mi-ar plesni o vena. Pai nu ma mai vede în veci amin. Chiar și cei mai nesimtiti m-au condus acasă. Indiferent unde stăteam eu, unde stăteau ei, sau unde ieșeam la suc. Și au fost faze când poate ieșeam la un suc în zona în care locuia el și tot ma conducea acasă și apoi se întorcea el, practic, de unde a plecat. Asa se fac lucrurile dacă îți place tipa.

Dacă ți-e indiferenta las-o și în pădure dacă atât te duce capul și dacă asa te-a învățat mama ta ca trebuie tratate femeile, dar dacă ai vrea s-o mai vezi, frumos ar fi s-o conduci pana acasa…

Incerc din rasputeri sa gasesc rationamentul din spate. Simt ca am trait degeaba 26 ani. N-am habar de nimic…

Iesi, e placut, decizi c-o placi dar fiecare cu a ma-sii frate. In definitiv femeile si-au dorit independenta, sa se spele cu ea pe cap. Esti mare, esti vaccinata, la revedere.

Daca ar fi mers la el acasa punem pariu ca ii deschidea si usa la taxi? Dar n-a mers, asa ca de ce sa risipeasca timp si bani (taxiul e foarte scump in Bucuresti, doar magnatii si-l permit) pe una de care i-a placut si cu care conversatia a curs. Stau si ma intreb daca si-a platit singura cafeaua, sau mai rau, daca a platit-o si pe a lui…

Mai baieti, bagati-va putin mintile in cap. Femeia oricat de puternica si independenta ar fi, e femeie. Poate si singura, orice, dar ii place sa aiba cineva grija de ea. Sa fie condusa acasa, sa primeasca o floare, sa i se zica buna dimineata sau sa i se aduca micul dejun la pat. Nu-s chestii imposibile. Asta evident pentru o persoana pe care o placi, nu pentru toate fuste care iti taie calea. E din ce in ce mai greu sa comunici natural cu cineva, sa gasesti puncte comune si sa razi din inima. Profita de momentele alea si lasa-ti loc de buna ziua si pentru maine…

Stai fara nadejde, nu mergem spre mai bine

Stai fara nadejde, nu mergem spre mai bine

Am iesit luni la alergat cu un prieten drag. Dupa ce ne-a iesit sufletul, ne-am mai plimbat putin sa ne reglam pulsul si sa ne uscam. La un moment dat are o revelatie:

“Bai sexul e prea usor de obtinut. Mult prea usor in ziua de azi.”

“Bravo Sherlock, meriti un premiu.”

“Nu pe bune, nu mai e nicio satisfactie sa cuceresti, e mult prea usor.”

“Corect. Lumea s-a intors la 180 grade. Acum multi ani toti aveau familii si alergau ca disperatii dupa sex. Acum toti au sex si nimic altceva. Pe cati ii vezi tu in relatii stabile sau casatorii? Impliniti?”

 

Ne umplem paturile, dar ne golim sufletele, iar daca mai apare pe ici colo un bezmetic cu sufletul la purtator, care se indragosteste de un robot d-asta, se

strica si al’ bun. Ti-o iei o data, ti-o iei de doua ori…la un moment dat te faci al dracu si incepi s-o dai si tu…practic incepem sa ne jucam leapsa cu fericirea si pierdem amandoi.

 

Apoi anii trec si trec si trec. Tu ai patul plin si inima goala si te trezesti la 50 ani singur cuc. N-ai o familie a ta, n-ai un copil care sa ramana in urma ta…mai trec cativa ani si mori singur. The end!

Dar asta ti-ai dorit, nu-i nevoie sa te alarmezi. Fiecare primeste ce ofera. E imposibil ca atunci cand imparti bunatate si zambete sa primesti altceva si evident exista si reversul medaliei.

 

Pe mine ma sperie mai tare singuratatea decat responsabilitatea. Mi-e mai frica ca n-o sa aiba cine sa-mi aduca o supa calda la pat, decat sa-mi asum o relatie cu un barbat. Prefer sa ma duca acasa la ma-sa si in oras sa-i cunosc prietenii, decat sa ma tina ascunsa intr-un seif care are forma unui living. In afara de singuratate nu mi-a fost frica niciodata de nimic. Nu ma tem sa iubesc, sa sufar, sa plang, s-o iau de la inceput, sa-mi fac o familie. Mi-e teama sa stau langa cineva care m-ar face sa ma risipesc, cineva care e ca si cum n-ar fi. Barbatii nu inteleg ca a lua forma unui vibrator si a oferi doar sex nu va incalzi niciodata o femeie care stie ce vrea si aici se rupe filmul.

 

Chiar m-am intalnit putin cu fostul meu logodnic (long story short am ramas prieteni buni) zilele trecute la o poveste si mi-a pus o intrebare de baraj:

“Ce-ti face prietenul?”

“Care prieten?”

“Gata?”

“Mai mult a durat sa ma convinga sa ies cu el, decat idila in sine. Sunt singura, ca de obicei de altfel.”

“Tu, singura? Tu niciodata n-ai fost singura!”

“Mai mereu curtata nu inseamna “nesingura”, sunt singura, dar am admiratori, e altceva. Oricum, mai bine singura decat singura in doi.”

 

Stai fara nadejde…nu mergem spre mai bine