De ce cred barbatii ca femeile sunt nebune?

De ce cred barbatii ca femeile sunt nebune?

Pentru ca sunt. Suntem o specie aparte, altfel construita, definita de nebunie.

De ce spun asta? Aflati imediat.

Magazinul Pandora  are din cand in cand promotii. Astazi, 2 aprilie 2016, a fost una din acele zile. Daca nu sunt coerenta pe ici pe colo va rog sa treceti in revista faptul ca azi noapte am dormit 4 ore, apoi am stat alte 4 in picioare, am mancat din mers, am inghetat de frig (ca doar nu de cald) si acum beau un pahar de vodka sa ma incalzesc. Concluzia: Dumnezeu cu mine, sau cu postarea asta.

 

Asa…ce ziceam? A, da, Pandora. Doua bratari la pret de una. Nu-i mare smecherie, dar sunt lucruri pe care trebuie sa le faci o data in viata. Asta e unul dintre acele lucruri pe care trebuie sa le faci doar O DATA in viata. Ne-am dus noi (eu cu 2 prietene) zglobii in mall.

  • La cat sa mergem? 10 sau 11?
  • 11 frate, ca nu cred ca vine lumea de la 10.

Zis si facut. Ajungem in mall la unspe, 100 persoane inaintea noastra.

  • Jura-te ca aici trebuia sa ajungem si ca n-am gresit adresa.
  • Aici trebuia sa ajungem, imi spune prietena mea.

Bun. Initial mi s-a parut amuzant sa ne asezam la o asemenea coada, 2 ore mai tarziu, nu prea. Bucuria cu mall-urile e ca acolo gasesti orice, inclusiv combustibil: White Moca de la Starbucks si mancare de la Mc. Eu am stat la coada 4 ore, iar prietenele mele 5 ore si jumatate. Daca vrei Pandora, na Pandora domnisoara. Motivul pentru care am plecat nu era ca mi-am luat bratara, ci faptul ca aveam programare la manichiura si nu ma incadram in timp. Am lasat instructiuni pentru model si marime, bani si m-am pus in miscare. Azi noapte am dormit 4 ore. Traiesc pe principiul o viata am, tanara sunt, chef de viata nu mai spunem…acum hai sa testam ficatul. Avand in vedere acele 4 ore de somn si faptul ca oricum am avut o saptamana foarte obositoare, daca n-as fi fost om nebun (dar stai ca femeia nu e om, desi daca spun femeie nebuna, devine pleonasm :))) m-as fi dus acasa sa dorm. Cum ar fi putut sa ma ia somnul cu manichiura nefacuta? Ntz.

Intr-un final am intrat pe usa in casa, la ora 20, dupa fix 10 ore de umblat, dar directia n-a fost patul, ci bucataria. Pai nu mai fumam si noi o tigara? Si pentru ca sunt obosita am stabilit cu un prieten bun sa ne vedem la o poveste. Acum scriu si astept sa ajunga la mine. Draga ficat, iti urez succes, dar noaptea abia acum incepe. :))

De ce cred barbatii ca femeile sunt nebune? Chiar e nevoie sa va mai raspund?

 

P.S. Diacriticele maine ca acum trebuie sa plec.

Mereu o plăcere să locuieşti în Bucureşti

Mereu o plăcere să locuieşti în Bucureşti

Mereu o plăcere să locuieşti în Bucureşti

Sau nu! Acum câteva zile o prietenă a dat share la o postare despre metrorex, pe care o găseşti aici. Menţiunea ei a fost: foarte bine scris, iar asta m-a făcut curioasă. Aşa că am făcut şi eu o lectură.
Atunci nu am considerat că am ceva de spus legat de asta mai ales că eu nu prea circul cu metroul, dar ieri m-am lovit DIN NOU de sictirul celor de la ratb şi mi s-a aprins beculeţul.

Afară -6 grade, vântul îşi făcea de cap, iar eu deşi gros îmbrăcată deja începusem să dârdâi. Îmi amintesc că urmează să-mi expire abonamentul şi mă aşez cuminţică la coada formată în faţa tonetei să-mi fac altul.

Scoate portofel, găseşte carnetul de student şi extrage din el legitimaţia.Zis şi facut!

Îi înmânez doamnei drăguţe ca lămâia documentele şi banii. Ia legitimaţia, se uită la ea, o întoarce să verifice că este vizată şi o aşează la loc pe micuţa tejghea.

„Mai aveţi nevoie de legitimaţie?”, o întreb cu intenţia de o pune înapoi în carnet, iar carnetul în portofel.

„Stai să mă uit şi eu pe ea, să fie valabilă.” (Repet: făcuse deja asta)

A urmat un „bla bla bla” pe care nu-l înţelegeam datorită dicţiei impecabile şi a tonului nepotrivit pe care îl folosea. La un moment dat pricep ceva: „Te grăbeşti aşa rău?”

„Nu, dar nu vreau să pierd autobuzul şi voiam să-mi pun legitimaţia la loc. Merge greu sistemul, durează mult?”, întreb de bună credinţă.

„Normal că durează, sau crezi că stau aici să te admir?”

Mai zi ceva!

Ştii ce cred cucoană? Că ratb îşi bate cu adevărat joc de imbecilii care chiar plătesc călătoria, iar sistemul vostru este din ce în ce mai cretinoid.

Acum vreo 2 luni, alergând între facultate şi job, am uitat că mi-a expirat abonamentul şi m-am urcat în autobuz. Când am vrut să validez am primit vestea bună că nu mai e valid şi voiam să cobor s-o iau pe jos. La interval de exact o secundă aud: „Bună ziua, legitimaţia dvs.„De unde ai ieşit frate?” Încep să explic frumos că am uitat că a expirat bla bla bla în timp ce stimabilul lătra la mine să mă legitimez.

Hai să vedem cum stă treaba. Eu, cetăţean cinstit şi prost, am avut abonament până IERI. Tu ştii asta, că îţi apare data în care mi-a expirat şi cu toate astea nu binevoieşti să dai dovada de nici un strop de înţelegere. Adorabil!

Acum vreun an nu obişnuiam să-mi fac abonament pentru că mergeam foarte mult pe jos şi rar aveam nevoie. Situaţia a fost similară. Urc, validez, citesc cont 0 şi decid să cobor s-o iau pe jos. Ţop în spatele meu: „Bună ziua, biletul dvs”.

Cred că de 10 ori n-am avut bilet în toată viaţa mea şi de 9 ori m-a prins controlorul. Aşa noroc mai rar.

Problema nu e că am plătit eu o căruţă de amenzi ci că sistemul lor este jalnic. Portofelul electronic nu-l poţi verifica decât la toneta de bilete (care e deschisă, închisă sau complet inexistentă în unele staţii) sau în autobuz.

„Nu aţi văzut că nu mai aveaţi bani pe card-ul de călătorie?”
„Ba da, acum 5 secunde, după ce m-am urcat în autobuz şi am incercat să validez.”
„Trebuia să ştiţi că nu mai aveţi bani.”

„Aha. Şi cum îmi recomandaţi să procedez? Mă duc şi încarc cu 10-15 lei, iar apoi scot agenda: -1,3 lei şi la fiecare călătorie tot aşa.”

E complet cretin să crezi că o sa îmi încarc eu memoria cu suma rămasă pe card, în condiţiile în care în multe dintre staţii ai această posibilitate abia după ce urci în autobuz. Şi la fel şi cu abonamentul. L-am facut pe 8 îmi zic eu, dar el era făcut pe 6. Deci azi, 7, când eu mă găsesc într-un autobuz, nu mai e valid.

Sunt pro evoluţie ş.a.m.d. dar nu în detrimentul şi batjocura cumpărătorului. Înainte era clasicul bilet. Am bilet în buzunar, e bine, nu am, e rău. Abonamentele la fel, nume prenume şi data expirării scrisă pe el, nu un card pe ţi-l bagi în fund pentru ca mai apoi să-ţi indice suma rămasă, sau perioada de valabilitate.

Daca vrem să evoluăm, hai să ne asumăm asta şi să instalam nişte aparate care să citească suma/valabilitatea şi să-ţi ofere posibilitatea să şi încarci acel card ÎN TOATE STAŢIILE.

„De ce nu aţi mers pe jos până la staţia X, unde este tonetă de bilete?”
„Ori am eu faţă de tâmpită, ori îţi încerci tu norocul. Care variantă e cea corectă? Dacă aveam intenţia să mă plimb prin Bucureşti pe jos nu mă mai osteneam să mă0 urc în autobuz, nu crezi?”

Tot de la sală. Amestecate

Tot de la sală. Amestecate

Tot de la sală. Amestecate

Eu pe stepper, Sofi pe bicicletă.

„Hai să facem altceva. M-am plictisit.”, spune Sofi.

“Stai să ajung la 69 de calorii şi mergem.”

“Câte?”

“69”

“Hm. Mi se pare potrivit.”

Evident că ne-am umflat de râs, mai ales datorită faptului că răspunsul ei a fost mai bun decât gluma mea. :)))

Pe lângă programele de aerobic pe care le frecventăm des, am zis să trecem şi pe la cycling. Macar aşa de curiozitate.

 

Trecând pe lângă faptul că tipul din faţa noastră era un soi de reîncarnare a lui Iisus, pentru că transpirase suficient încât să pedalaze pe apă. Fără să se scunfunde. Noi l-am numit “Băltuţă”. Motivele bănuiesc că sunt evidente.

Pe lângă Băltuta, mai era instructorul, care era cam yummy. Nu pot spune că e neapărat de o frumuseţe răpitoare, deşi evident, instructor fiind, are o musculatură foarte bine definită. Are părul lung, iar noi deşi suntem anti păr lung la bărbaţi, am decis că pentru el am putea să facem o excepţie. Ideea e că e un tip foarte interesant. Are un ceva care atrage…o mimică simpatică, şi un stil de a te chinui absolut încântător. Atât de încântător încât i-am zis pe şleau: „Mulţumim, dar te-am omorât de 10 ori în mintea mea.”  Acum să nu ne înţelegeţi greşit, nu l-am lua acasă nici una din noi, dar aşa, cât să ne clătim ochii, a picat la fix.

Până ieri eram oarecum în atenţia lui. Amândouă, în felul nostru. Mai o glumă, mai o verificare de bicicletă, ş.a.m.d.  Sofi s-a lipit mai cu spor. Ea nu zicea nimic şi te trezeai cu el ca o întreba: “cum e? te simţi bine? ai bicicleta reglată?”, în timp ce eu semnalizam de parcă ateriza un avion “bicicleta mea e ok?” şi mă apucă râsul şi acum când îmi amintesc că mi-a răspuns de la 2 metri “dada, e ok” :)))

Ieri a venit omu’ la mine, a verificat, a zis ca e ok şi i-a raspuns Sofiei de la distanţă. Ha! Sâc! Na-ţi-o p-asta Sofi!  2 minute mai târziu privesc stupefiată cum a venit să-i ridice şaua, că era prea jos dom’le.

Zic: “nu te-ai putut abţine, a? faci tu cum faci şi tot ca tine iese.” Am început să râdem cu aşa energie că uitasem să pedalăm.

Şi cum e o vorbă “Cine râde la urmă, râde mai bine”, la vreo 5-6 min după începerea orei se deschide uşa şi întră una, atât de bună încât mă uitam şi eu după ea. Evident că în secunda 2 mă întorc la Sofi să-i zic:

“My dear, tocmai am pierdut teren. Amândouă.” A buşit-o râsul instant, mai mai să picăm de pe biciclete. :)))

Aşa cum ne aşteptam şi noi şi aşa cum vă aştepţati şi voi, până la finalul acelei ore ne-a cam ignorat, pentru că ştim cu toţii că bărbaţii nu se pot concentra pe mai mult de un lucru în acelaşi timp. Doar femeile au atenţie distributivă şi sunt multitasking când e nevoie.

Sală (partea a II-a)

Sală (partea a II-a)

Sală (partea a II-a)

Acum că abonamentul era făcut, mai rămânea doar să ne prezentăm. Zis şi făcut. Primele 2 şedinţe aveam inclus în preţ chiar şi un antrenor personal care să ne explice toate aparatele şi să ne dea nişte sfaturi de început.

“Începem cu încălzire 10 minute pe bandă”

Evident că am început să mergem pe bandă şi să bârfim, că doar na, erau multe de povestit. Se pare că totuşi oamenii nu ar trebui să meargă la sală cu acest scop. Ups!  În 3 min

 

apare lângă noi.

Vezi că ai început de spondi-ceva (spondiloză parcă). Trebuie să ai grijă la poziţie. Şi un umăr este mai jos. Pe ce umăr ţii geanta?”

“ Pe ăsta.”

“ Vezi? D-asta.”

Sofi îndreptă imediat spatele. Dar chiar şi aşa, el insistă:

“E urât să intri într-o încăpere şi să nu ai o poziţie potrivită. Şi poziţia pe care o adopţi, transmite ceva.” (Mi se pare adorabil ca voia omul să ne înveţe să mergem. Măi dacă am supravieţuit până acum, ne descurcăm şi de acum înainte.)

“Nu-i nimic, că eu atunci când intru undeva mă uit foarte urât şi se compensează.”, răspunde ea cu un zâmbet maliţios.   :)))

Eu aşteptam cuminte să se ia şi de mine, pentru că mereu am avut senzaţia că poziţia mea nu mai este tocmai dreaptă. Surprinzător, iniţial, nu avea ce să zică, aşa că eu mândră susţin din toţi plămânii.

“Eu am făcut dans de performanţă şi trebuia să am o poziţie impecabilă.”

Atât i-a trebuit omului.

“Cum stăteai tu în pereche?”

“Păi aşa.”

“Mhm. Şi nu ţi se pare că umărul drept e puţin mai în faţă, chiar datorită acelei poziţii în pereche.”

Mă uit eu cu atenţie şi bag se seamă că avea dreptate. După care o comite el.
“Uite, la mine, de exemplu, ce vezi? Care crezi că este atuul meu?”

Prietene, iniţial îţi intră pieptul, iar la 5 minute apari şi tu. “Pieptul”, răspund eu cu o privire nevinovată.

“Şi unde trebuie să mai lucrez?”

Mă uit la Sofi pentru puţin ajutor, dar o vedeam după moacă că o plesnea un râs cronic, încerc să mă menţin serioasă şi îi zic de parcă nu aş fi foarte sigură “Picioarele??” :))))

Cred că l-a deranjat puţin răspunsul că ne-a muncit până la o febră musculară cruntă în ziua aia. A doua zi nu ştiam ce ne-a lovit.

Noi căutam o oază de linişte, drăguţă şi finuţă care să ne facă viaţa mai roz, daaar am dat de un iad  unde picăţelele din ochii noştrii erau mai mult negre… noroc că măcar greutățile erau roz :)))

Hai la sală (partea I)

Hai la sală (partea I)

Hai la sală (partea I)

Pe la jumătatea lunii iulie ne-am hotărât să ne apucăm de sală, eu şi prietena mea Sofi. Cam 2 săptămâni ne-a luat să găsim sala, pentru că voiam ceva finuţ şi drăguţ cu oameni ok, fără băgăreţi de seamă trişti şi mai proşti decât o cărămidă.

Iniţial am încercat la Sky Wellness, unde ni s-a spus cu părere de rău că sala se închide într-o săptămână. Aproape că mi-a curs o lacrimă de tristeţe.

 

“Vă mutaţi în altă parte? Intraţi în vacanţă? La ce vă referiţi?”, spune Sofi.

“Nu. Închidem de tot.”

 “Cum să închideţi? Eu m-am îndrăgostit şi acum vreţi să-mi frângeţi inima?”, intreb eu zâmbind.

“Păi dacă te-ai îndrăgostit, poate ar trebui să-ţi las numărul meu personal”, spune tipul care era la recepţie.

“Nu mă înţelege greşit, nu de tine, de sală, dar acum las-o cum a picat”

Apoi am fost la World Class, care da, e foarte ok, dar a fost ceva care totuşi nu ne-a cucerit pe deplin. A se citi – ne-am îndrăgostit pe deplin de sală si de cei care o frecventau (de la instructori la clienţi), dar când ne-au oferit lista de preţuri am început să vedem în ceaţă. Apoi am fost la o sală dubioşică (faceţi un proces de imaginaţie pentru a observa contrastul :)))) care era în fundul unei străduţe foarte dosite, de unde Sofi a ieşit absolut traumatizată.

“Ăştia ne răpesc şi  ne duc în pustiu. Hai să plecăm.”

“Stai să vedem şi sala de aerobic că sunt curioasă.”

“Ce e de văzut? N-ai ce să vezi. O sală. HAI!” :)))

La Pure Fitness în Afi era prea aglomerat, iar ce mai găsisem noi erau mult prea departe ca locaţie.

Ca să nu ne deprimăm că nu reuşeam deloc să găsim ceva potrivit, dupa fiecare vizită ne opream la Gloria Jeans sau Starbucks să ne înveselim puţin…dacă tot vrem să ne apucăm de sală, macar să avem ce să dăm jos. :)))

Absolut descumpănite şi lipsite de speranţă, am zis totuşi să mai încercăm una. Downtown Fitness. Am intrat, am văzut şi ne-a plăcut.
“Văd ca aveţi şi abonamente de cuplu, noi putem beneficia de aşa ceva?”

“Păi trebuie să fiţi un cuplu pentru asta.”

O iau în braţe foarte pasional pe Sofi “Păi suntem un cuplu. Nu se vede? Vrei să o sărut aici să-ţi demonstrez?”

“Nu nu. Cuplu, adică femeie-bărbat.”

“Rasiştilor!”

Evident că am obţinut abonamentul cuplu, pentru că de gura mea nu ai cum să scapi aşa uşor. Amuzant este că reducerea era aproape insignifiantă, dar ne-am dat seama abia după. :)))