Puteai sa-mi fii tu dimineata

Puteai sa-mi fii tu dimineata

Cum ar fi fost sa ma trezesc pe perna langa tine cu ochii lipiti de somn, parul ciufulit si zambetul cat casa poporului, zâmbetul ala de ai senzația ca am adormit cu un umeraș în gura… Sa facem amandoi micul dejun si sa radem ca doi prostănaci vorbind despre tot și despre nimic? Sa ma iei in brate in timp ce invart lingura-n cafea si sa uit forma cercului oprind lingura in jumatea ibricului? Sa dansam în mijlocul sufrageriei, sa gătim, sa ne bucuram de un pahar de vin și sa zâmbești. Da, să-mi zâmbești. Dacă închid ochii acum atât îmi amintesc cu claritate, modul în care îmi zâmbeai de parca eram singura femeie de pe planetă. De parca se oprea timpul în loc și tot ce ne înconjura pălea în fata fericirii noastre…

…o fericire șchioapă și diforma, dar pentru câteva momente in timp, o fericire perfectă. Dacă e liniște și acum mă aud râzând lângă tine.

Și nu mi-e greu pentru ca nu pot fără tine. Pot, asa cum puteam și înainte de tine. Doare, dar pot. Mi-e cel mai greu ca poți tu fără mine, ma oftic ca mie mi se sfâșie sufletul de 1000 de ori pe zi, iar tu nu te-ai obosit sa te lupți pentru mine. Mi-a fost greu sa plec, dar mi-e mai greu sa ma uit în spate și sa vad ca nu ma urmează nimeni.
Ai fi putut să-mi fii tu dimineață, acum mi-esti doar umbra. Mi-esti doar poveste, o poveste peste care va trece timpul, foile se vor îngălbeni, iar cuvintele se vor șterge.

Scrisă pentru toți oamenii de lângă care am plecat pentru ca niciodată nu s-au luptat sa ma păstreze. Mulțumesc ca m-ați lăsat sa plec și îmi pare rău pentru cei ce ați încercat sa va întoarceți atunci când era deja prea târziu…

Mulțumesc 2017

Mulțumesc 2017

Toata lumea își scrie dorințele pentru 2018 de parcă s-ar fi născut ieri. 2017 a fost greu și plin de provocări și nu mai știu cum, iar de pe 1 ianuarie umbla câinii cu covrigi în coada. Toată lumea se lasă de fumat, slăbește 20 kg, își schimba jobul sau bărbatul, câștigă la loto, se marita și face un copil. Nu ma înțelegeți greșit, e minunat ca ne dorim sa facem schimbări în bine pe toate planurile, dar nu ar trebui mai întâi sa ne dam 2 pași în spate și sa mulțumim?
Eu asta vreau sa fac, sa mulțumesc ca în acest an am făcut lucruri frumoase și am depășit câteva obstacole care mi-au servit drept lecții, am învățat, am ras, am plâns, m-am mai maturizat.
Ma bucur în primul rand ca sunt sănătoasa, apoi ca am o familie minunata care m-a învățat sa fiu om și le mulțumesc pentru asta.
Mi se pare absolut minunat ca am lângă mine niște prieteni absolut geniali, care-mi sunt alături și care sunt parte din familia mea. Voi îmi aduceți zâmbetul pe buze chiar și atunci când am ochii înlăcrimați.

Ma bucur ca termin anul iubind pe cineva, chiar dacă acel cineva nu-i lângă mine. Sunt momente în care realizezi ca unele lucruri se întâmplă doar o data.
2017 a fost un an bun, iar 2018 sper sa fie unul și mai bun. Multumesc 2017!

Sa ne vedem la anul mai buni, mai fericiți, mai împliniți. LA MULTI ANI!

Poate mai zăbovești puțin…

Poate mai zăbovești puțin…

Răbdarea e o virtute. O virtute care nu mă prea caracterizează. Eu aș vrea totuși ca tu să ai răbdare. Ce ipocrită sunt, așa-i? Eu n-am, dar tu să ai. Te rog. Ai răbdare să mă cunoști și să te apropii de mine dincolo de zâmbetul larg afișat și replicile tăioase. Am așa de multe insecurtați că nu mi-ar ajunge postarea să le înșir pe toate. Cred că toți avem… Mi-e teamă. Mi-e teamă să mă apropii de tine și îmi este și mai teamă  să te las să te apropii de mine…dar aș vrea. Poate tu îmi vei sparge toate zidurile pe care le-am construit cu atât stoicism. Dar ai nevoie de răbdare. Nu știu câtă ai rămasă, dar dacă ai opreste-o pentru mine. Am fost întrebată dacă mi s-au înecat corabiile, apoi vreo 2 ore mai târziu mi s-a spus că deși par puțin supărată am o strălucire aparte. Nici eu nu știu să identific ce se petrece înăuntrul meu. Nu pot să te rog să stai. Sunt prea mândră să-ți zic că încep să-ți simt lipsa și că aș vrea să mai rămâi prin preajmă suficient cât să ne dăm seama daca putem împărți ceva sau ba.

Daca vei alege să pleci, vei fi plecat și pace, iar eu mă voi întoarce la femeia de ieri. Cu asta m-am obișnuit, e simplu de făcut, dar încep să mă satur să fiu calculată și rece doar pentru a mă apăra.
Și când te gândești că nu voiam să te mai văd vreodată… Eram așa de sigura că nu pierd absolut nimic că niciodată nu m-am gândit de 2 ori. Apoi ai zis că mergi cu mine la o petrecere și treci să mă iei de acasă, iar când am ieșit pe poartă și ai coborât din taxi mi s-a taiat respirația și subit n-am mai înțeles de ce nu voiam să ne mai vedem.

Tranziție în era digitală

Tranziție în era digitală

„Prea multe opțiuni. Înainte îl aveai pe flăcăul din sat, sau din celălalt sat sau rămâneai fără urmași. Îl luai de bărbat, făceai copii pe care probabil îi chema Fănică și Fănuța și trăiai fericit până la adânci bătrâneți. Se echilibra treaba. Acum e o deschidere față de lume, față de miliarde de alte persoane și e greu să te oprești la același flăcău sau fătucă. Și uite așa se schimbă tot. E o tranziție în era digitală și pentru sentimente și pentru relații. Bruscă! Ne vom prinde cumva, dar e posibil să fie prea târziu.”

Discuție cu un amic despre relațiile din ziua de azi. Probabil are dreptate, dar dacă-i așa mergem pe un drum foarte sinuos.

Așa-i, prea multe opțiuni. Cum facem? Când știm să ne oprim? Poate că-i bun și ăsta de acum, dar dacă următorul va fi mai bun?

Asta este prima întrebare pe calea către nefericire, sau fericire cu termen de valabilitate foarte scurt. Sunt relații care rezistă mai puțin ca ouăle și relații trainice în care toți 4 sunt fericiți. Niciuna nu-i o idee bună, dar cam de asta ne lovim. Sunt din ce în ce mai puțini într-o relație, realmente fericiți, și după o perioadă mai lungă de timp.

Care-i soluția? Avem una? Sau umblăm exact ca niște găini fără cap prin viață?

Oare s-a devalorizat dragostea atât de tare încât uităm de ce ne-am îndrăgostit de omul de lângă noi și tot ce-i nou pare atractiv? Ce nu mai face, de un moment dat începem să ne uităm la el și totuși să nu-l mai vedem lângă noi?

 

Am auzit și exprimarea: „Nu este nimeni lângă mine acum.” Acum n-o fi, dar mai târziu ajungi acasă și este iar lângă tine. Rămânem pentru că ne-am obișnuit? Pentru că ne e frică s-o luam iar de la capăt? Rămânem pentru că iubim parțial? Sau iubim atat de mult incat nu putem vreodata alege?

Am atâtea întrebări și absolut niciun răspuns. Fericirea este atât de relativă încât nu va exista niciodată o definiție exactă. În dex zice așa: FERICÍRE, fericiri, s. f. Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. ◊ Loc. adv. Din fericire = printr-un concurs de împrejurări favorabile. – V. ferici. Ce înseamnă acea stare de mulțumire sufletească știe fiecare dintre noi.

Și cea mai bună întrebare la care n-am răspuns astăzi: cât durează fericirea?

Tiramisul buclucaș 

Tiramisul buclucaș 

Am unele zile în care ma plesneste un exces de zel si ma simt subit o gospodina ca nimeni alta. Asta s-a întâmplat aseară. M-am dus sa cumpăr ingrediente pentru tiramisu de buna voie si nesilita de nimeni. E clar, sunt bună de măritat…a se citi dacă bărbatul ar manca doar prăjituri ne-am descurca cumva. Inițial voiam sa urmez reteta doctorului, Dr Oetker evident, dar mi s-a înmuiat inima și m-am dus după mascarpone. Zis și făcut! Azi am ajuns acasă pusa pe treabă. Le fac băieților mei tiramisu (n-am copii, ma refer la tata și frate-meu). Google: rețetă tiramisu. „Se freaca 2 linguri de zahar cu galbenusurile pana cand amestecul devine spumos, apoi se adauga mascarpone si se amesteca bine, folosind mixerul.” Înainte sa ma uit pe rețetă imi turnsem un pahar de vin, după ce am citit asta am mai turnat un pahar și mi-am spus că-i bun și telul (mixerul e la mama, iar mama la țară). „Separat se bate frisca si se pune peste compozitia de mai sus, amestecand pana cand se omogenizeza bine si adaugam 1 lingurita esenta de rom.” Totul bine pana la rom care era în punga de lângă castronul cu albușuri. Din viteza conferintă de vin am vărsat albușurile pe covor și parțial pe pantaloni. Nu-i nimic, avem oua în frigider si pantaloni de schimb. „Albusurile se bat bine cu un varf de sare. Cand s-au intarit, adaugam 2 linguri de zahar si zaharul vanilat si batem in continuare cu mixerul pana cand devine suficient de tare ca sa nu cada din vas.” Greșit, albușurile se bat până când simți că-ți pică mâna din umăr, apoi te oprești. Nu cădeau din vas dacă nu-l întorceam, deci stam bine și aici.

 

„Spuma de albus se incorporeaza cu grija in compozitie, amestecand infasurat, ca sa obtinem o crema pufoasa.” Le-am înfășurat cat am putut.
„Crema astfel obtinuta se tine la frigider cam 30 min.” Minte de inginer: dacă zice 30 la frigider înseamna ca merge 15 la congelator.
„Se face 1 cana de cafea tare cu 6 lingurite de cafea, in care se adauga 1 lingura de zahar, 1 lingura esenta de rom si 1 lingura de lichior si se lasa la rece”…bla bla bla. Sunt la al treilea pahar de vin. Sa pun pișcoturi, sa adaug crema și sa presăr cacao e joaca de copii la momentul ăsta. Ce a ieșit îmi vor spune băieții mei mâine. Concluzia: eu am fost foarte bine intenționata, dar în loc de mixer aveam disponibil vin și un tel…

În apărarea mea, duminică am făcut cremă de zahăr ars, a fost un real succes. Who needs tiramisu?!?
The end!