Inca mai ninge ca-n povesti.

Avand in vedere programul meu de somn, e tarziu. 00:31. Ma intorc cu fata la geam si privesc ninsoarea. E ca-n povesti, doar ca o poveste lansata mai tarziu.

De Craciun stateam pe terasa intr-un pulover si ma minunam de zilele de primavara pe care ni le-a oferit luna decembrie.

Bad timing. Asa e uneori si in viata. Te gasesti in locul potrivit, cu omul potrivit, dar in cel mai nepotrivit

moment. Trec anii si iti dai seama ca a fost fix ce trebuie si cat a trebuit.

Se tot mediatizeaza ideea de „aici si acum”, dar uneori e mult mai bine acolo si atunci. Nu-mi place sa treaca oportunitatile pe langa mine, dar am invatat ca sa fortezi nota niciodata nu-i o idee buna. Si totusi niciodata sa nu spui niciodata. Ma contrazic, nu? O fac des. Ma cam defineste.

Cred in destin, dar sunt convinsa ca norocul mi-l fac singura… Off iar ma contrazic.

Despre ce vorbeam? A da, ninsoarea. Mi-o doream de Craciun, cand stateam pe parchet in fata semineului, cu un pahar de vin in mana. Rose. E preferatul meu. Combinatia buchetului parfumat al vinului, cu trosnitul lemnelor si dansul focului ar fi fost ideala atunci.

Acum aud sunetul masinilor si privesc miscarea lina a fulgilor, dar nu are acelasi farmec. Plus ca maine-i luni.

Asta nu e vreme de dus la serviciu si nici de dat examene la facultate. E vreme de citit, de vazut filme.

Asta e vreme de oprit timpul in loc. Dar asta se poate doar in basme. E deja 00:56, asa ca realitatea-mi spune ca-i vreme de somn. Maine basmele mele vor fi inlocuite de mocirla si trafic ingreunat, dar pana maine mai am o noapte.

Poate visez un semineu…