Cel mai important om din viaţa mea

Acum 49 ani pe 17 septembrie într-o zi de duminică la ora 12:00 s-a născut cel mai important om din viaţa mea. Mama. Cea care m-a purtat în pântece 9 luni, care a fost în travaliu ore în şir ca mai apoi să nu doarmă nenumărate nopţi ca să aibă grijă de odor, aşteptând cu nerăbdare zilele în care voi fi adolescentă… Acele zile în care eu ştiu totul, nimeni altcineva n-are dreptate şi toată familia vrea doar şi numai să mă persecute. Adorabil, aşa-i?

Din fericire am depăşit acea etapă deja de ani de zile, iar acum când privesc în urmă parcă m-aş lua puţin la palme să-mi vin în fire mai repede. Şi totuşi a mea mamă n-a fost cu mine pe cât de dură aş fi eu astăzi. E un dar al lor, al mamelor, să înţeagă odrasla chiar şi atunci când dă dovadă de multă prostie. Nu ştiu mamele voastre cum sunt, dar a mea este binecuvântare la fiecare pas. Rea de gură, n-o scoţi din ale ei nici dacă te pui în cap, dar în momentul în care ai nevoie de ea, va fi mereu acolo. Nu contează că-i eşti fiică, fiu, soţ, părinte, prieten sau duşman, dacă poate să te ajute, te ajută. Asta am admirat mereu la ea. Are o capacitate incredibilă de a se lăsa pe ea deoparte pentru a-l ajuta pe altul.

Eu nu sunt atât de altruistă, deşi mă consider un om bun pe care te poţi baza, dar eu nu m-aş lăsa pe mine decât pentru un om important din viaţa mea, sunt ceva mai egoistă…ea, în schimb, ar face-o şi pentru un străin.

Mami, îţi mulţumesc că-mi eşti lumină în fiecare zi din viaţa mea. Îţi mulţumesc că m-ai învăţat să fiu om, să dăruiesc, să iubesc, să mă rog, să ajut, dar şi să trântesc uşa-n nas atunci când este cazul. M-ai învăţat să nu mă uit niciodată în urmă, ci numai înainte. Mai mult decât orice, îţi mulţumesc că m-ai adus pe lume şi că ai făcut om din mine.

Aşa cum mereu îmi spui că şi la 50 de ani o să fiu tot fetiţa ta, şi tu vei fi mereu mami a mea. La mulţi ani!