Dacă a venit la mine, înseamnă că n-are ce-i trebuie acasă.
Vorbeam zilele trecute cu prietena mea Vasilica (la aşa un nume nici eu nu inţeleg de ce suntem prietene) şi îmi povestea că a ieşit cu un tip care este într-o relaţie (cu altcineva), nefiind sigură că tipul e implicat (avea ea o bănuială, dar spera să bănuiască prost). Cum prietena mea nu este o vacă proastă şi nu face imbecilitaţi de genul, ştia înainte să-i spun eu că o situaţie de genul ăsta dă mereu cu virgulă.
N-am să înţeleg niciodată căcatul ăla de gândire gen „Dacă a venit la mine, înseamnă că n-are ce-i trebuie acasă.”. Hai marş şi la gară! Serios? Aşa tâmpită eşti? (Evident textul e valabil pentru ambele sexe, dar mă voi exprima doar la feminin din comoditate.) Încă eşti suficient de naivă încât să crezi că o relaţie se strică numai din cauza unuia? (şi aici nu mă refer la cazuri extreme, de
violeţă domestică sau alte tragedii de tipul ăsta – atunci da! e doar vina unuia) Vina este mai mereu la mijloc. Şi ce crezi? Tu CLAR nu eşti soluţia! Nu te vrea pentru că eşti mai mişto decât ce are acasă, relaxează-te. Te vrea pentru că e vorba de nou şi tot ce-i nou pare mişto, chiar dacă e de 70 de ori mai prost de fapt!
Hai să privim situaţia din alt unghi. Tu eşti într-o relaţie cu unu şi îl iubeşti maxim. Apoi vine vaca proastă de Cerasela care crede că i se cuvine totul, inclusiv fericirea ta. Iar asta o să se întâmple mai devreme sau mai târziu pentru că, vorba francezului, „Karma is a bitch.” şi atunci să nu dea dracu să ai tupeul să te întrebi: „Vai Doamne, de ce eu?”. Atunci când se va întâmpla, să fii convinsă că o meriţi în aceeaşi măsură în care meriţi un topor în dinţi!
Aşa că sfatul meu pentru Vasilica a fost să nu se implice în nici un fel. Dacă se despart ok, dacă nu iar ok, dar cât timp nu este ea vinovată de modul în care decurg lucrurile şi atât timp cât fericirea ei nu este construită pe nefericirea alteia, va putea să doarmă liniştită fără vreun regret.
A. Şi ar mai fi ceva. Aţi observat că oamenii (a se citi: în special bărbaţii) nu ştiu să îşi ia la revedere cum se cuvine? Aţi mai observat şi că tipa cu care a înlocuit-o pe fosta este complet indiferentă faţa de aceasta? Eu am observat asta, dar am sesizat şi că dacă eu (eu = noua) îi zic să răspundă la telefon când fosta sună plânsă si disperată sau să iasă la un suc să lămurească ce mai e de lămurit, mă simt mult mai bine şi mai împăcată. O să vină ziua în care o să fiu chiar eu fosta cuiva, iar mie aşa mi-ar plăcea să fiu tratată. Toate se întorc ca un bumerang. N-ar fi frumos să se întoarcă numai binecuvântări?