De ce nu agață femeile bărbații?

În primul rând pentru că nu e nevoie. Femeia este suficient să apară și eventual să zâmbească, restul se întâmplă de la sine…pentru ea.
În al doilea rând pentru că femeia ia un refuz foarte personal. Bărbatul este construit din alt aluat, este „făcut” să fie refuzat. Mamă ce nemernică sunt. :))) Bărbatul este antrenat la refuzuri repetate, femeia nu. Femeia se simte mai puțin femeie, mai puțin atrăgătoare, mai puțin sexy, etc, iar dacă 5 minute mai târziu Don Juan se duce la alta mai urâtă se dezlănțuie o luptă crâncenă în sufletul ei.

Femeia nu pricepe ca frumusețea e relativă decât atunci când vine vorba despre alegerile ei. Și nu mă înțelegeți greșit, nu este vorba că femeia se crede Afrodita, deși avem și cazuri d-astea, ci pur și simplu este mai dificil pentru noi să calculăm totul la rece, să întoarcem curu’ și să mergem să ne încercăm norocul la următorul. Bărbații nu au nicio problemă cu asta, eventual pe drum spre următoarea își mai și spun „oricum era urâtă”, chiar dacă în clipa aia tu arătai ca o prințesă.
Dacă mergem puțin în trecut, puțin mai mult de fapt, ne amintim că bărbații sunt vânători și e în genele lor să alerge după căprioare. Femeia nu-și dorește să fie vânată, dar își dorește să fie cucerită și curtată. Așa că e bine să lăsăm natura să-și urmeze cursul.
Feminismul a fost dus la extreme și dacă mă întrebați pe mine, a fost greșit înțeles. Era vorba despre drepturile femeilor, despre drept la vot, la educație, la muncă, etc, dar nu scrie nicăieri că ar fi fost vorba despre dreptul de a pune bărbatul cu botu’ pe labe. În asta s-a transformat.