Din tinereţile mele <3

Clasa a 9-a. Primul an de liceu. Primul sărut. Cum s-a întâmplat? E, aici e aici. Când eram puştoaică eram foarte timidă, drept pentru care noi am intrat „într-o relaţie” pe mess. De frică să nu fie panică totală la faţa locului, i-am zis că eu nu m-am mai sărutat niciodată. Să ştie omu’ dom’le. Zis şi făcut!! Ajung la întâlnire şi îl văd din depărtare. Îi fac cu mâna. El nu schiţează nimic. Ajung în faţa lui şi se apleacă spre mine. Mă pupă. Pe buze. În momentul ăla mi s-au facut picioarele de gelatină şi n-am mai putut să mă mişc sau să vorbesc. Am stat aşa vreo 30 sec până să pot să fac măcar o grimasă. Dar ce credeţi că era în acel căpşor de tânără liceană? Mă aşteptam să ne întâlnim, iar când e să mă sărute să-mi spună ceva de genul: „Pregăteşte-te. Acum o să te sărut.” Şi acum, după ani de zile, mă distrez copios când îmi amintesc.

 

Vodafone sfârşitul verii. Îmi mut abonamentul de pe numele mamei, pe numele meu. E nevoie de copie de buletin, aşa că-l scot din portofel. Înainte să i-l dau tipului, observ că expiră în 2016. Ah trebuie să-mi schimb buletinul la anu. La care mama: „Lasă dragă că până atunci poate te măriţi.” Tipul zâmbeşte şi zice: „Şi dacă te măriţi e posibil să nu îl schimbi.”

„De ce, îl întreb, te cheamă Ion?”

„Ăăă…a. Nu. Vasile.”

Maică-mea se înecase de râs lângă mine.

Clasa a 10-a. La un concurs de street dance am cunoscut un tip simpatic (sau aşa părea atunci). El a fost „my first crush”. Eram atât de îmbătată de felul lui de a fi încât nu ştiam ce mă lovise. Dar cel mai frumos lucru pe l-a făcut pentru mine a fost chiar de ziua lui. Era acasă la ai lui (Snagov) şi nu mai ştiu de ce îl pedepsise taică-su şi nu avea cum să vină în Bucureşti. Dezamăgire mare. Mai mai să mă pun pe plâns de supărare. Cu toate astea mă sună în acea dimineaţă să-mi zică că vine să mă vadă. Deşi m-am dus la locul de întâlnire nu credeam că el o să vină pe bune. Dar a venit. I-a zis lui taică-su că se duce la un prieten, s-a urcat pe motor şi a venit să mă vadă. Ăla a fost cel mai frumos gest făcut de un băiat până atunci. Mă topisem ca o îngheţată.

Asta e mai recentă. Vara trecută. În aeroport. Conduceam un fost iubit care pleca din ţară. Ajunşi acolo, am realizat că avem nevoie de ceva, nu-mi amintesc ce căutam exact. M-am oprit în faţa unui tip de la pază să-l întreb: „Bună. Ştii cumva unde găsesc bla bla bla?” Jur că n-am mai auzit în viaţa mea pe cineva care să se bâlbâie în halul ăsta. „Ăăă. Ştiţi… păi… o luaţi la dreapp..ppta şi ăăăă….” Cel cu care eram leşinase pur şi simplu de râs, iar eu făceam eforturi mari să menţin un soi de „straight face”. Poţi, te rog, să mai faci asta o dată? A fost chiar fun, îmi zice distrat maxim tipul cu care eram :)))

Raiffeisen, acum vreo 2 ani. Coadă. Eram cu mama (noi ne distrăm teribil împreună). Ea s-a aşezat ameninţător de în faţă şi îi spun: „Vezi că mai e cineva în faţa noastră.” Lângă noi, pe fotoliu era un tip care vorbea la telefon. La care mama: „Şi ce vrei acum, să mă aşez în braţele domnului?” Ăla deja începuse să râdă la telefon explicând că râde datorită unei doamne de lângă el, la care tot ea: „Poate vorbeşte cu soţia, de-l bag în belele, şi el, săracul, e nevinovat.” Printre râsete, îndepărtează telefonul de ureche şi îi zice: „E ok. Divorţat.” Explozie de hahahahaha instant.

5 min mai târziu ne vine rândul. Ne aşezăm la birou şi observ că tipul care ne ajuta cu ce aveam nevoie era chiar simpatic. La un moment dat îmi zice mama: „Poate ar trebui să-i dai tânărului o carte de vizită, să-i spui şi lui cu ce te ocupi. E posibil să-l intereseze.

„Da, chiar mă gândeam să-i dau cartea de vizită, pentru că m-am uitat la mâna lui stângă, n-are verighetă.” S-a oprit din tastat, a ridicat privirea la mama, apoi la mine, apoi la ea. Câteva secunde am fost ca la tenis. Când şi-a revenit, a început şi el să râdă cu noi.

Facultate. An 3…se întâmpla prin 2013. Ieşeam cu un tip care mi se părea drăguţ, dar care îşi avea interesul direcţionat către o ţintă şi numai una. Vine într-o seară (a se citi dimineaţă) să mă ia din club să mă conducă acasă. Ce drăguţ, nu? Eu eram singură acasă şi el ştia asta. A crezut omu’ că o să fie ceva de genul: „şut şi goool”. Hmm…honey, have you met ME? Am ajuns, am intrat în curte, iar eu m-am aşezat pe preş să mai stăm la o ţigară. Era foarte gentil şi calculat. Vorbea domol şi îmi masa umerii. Fraiere, nu ţine, dar tu încearcă. La un moment dat menţionez că îmi e somn şi că ar trebui să urc să mă odihnesc. Ok. „Atunci eu o să plec”, îmi spune cu ezitare în voce. „Da, cred ca ar fi bine.”, dar gândeam: „Du-te cu Domnul!”

Fix înainte să iasă pe poartă, îi zic: „Mulţumesc că m-ai condus acasă.”

„Mulţumesc şi eu. Pentru…ăăă…preş.”

„Stai liniştit, e mereu aici pentru tine.”

Da da, aţi intuit bine. Nu m-a mai sunat de atunci. :))

De la „şut şi gol” la „pe mine mama m-a învăţat că de bărbaţi şi de pisici trebuie să mă despart la uşă”.

Şi au mai fost episoade similare, dar cred că e suficient deocamdată.