Sală (partea a II-a)

Acum că abonamentul era făcut, mai rămânea doar să ne prezentăm. Zis şi făcut. Primele 2 şedinţe aveam inclus în preţ chiar şi un antrenor personal care să ne explice toate aparatele şi să ne dea nişte sfaturi de început.

“Începem cu încălzire 10 minute pe bandă”

Evident că am început să mergem pe bandă şi să bârfim, că doar na, erau multe de povestit. Se pare că totuşi oamenii nu ar trebui să meargă la sală cu acest scop. Ups!  În 3 min

apare lângă noi.

“Vezi că ai început de spondi-ceva (spondiloză parcă). Trebuie să ai grijă la poziţie. Şi un umăr este mai jos. Pe ce umăr ţii geanta?”

“ Pe ăsta.”

“ Vezi? D-asta.”

Sofi îndreptă imediat spatele. Dar chiar şi aşa, el insistă:

“E urât să intri într-o încăpere şi să nu ai o poziţie potrivită. Şi poziţia pe care o adopţi, transmite ceva.” (Mi se pare adorabil ca voia omul să ne înveţe să mergem. Măi dacă am supravieţuit până acum, ne descurcăm şi de acum înainte.)

“Nu-i nimic, că eu atunci când intru undeva mă uit foarte urât şi se compensează.”, răspunde ea cu un zâmbet maliţios.   :)))

Eu aşteptam cuminte să se ia şi de mine, pentru că mereu am avut senzaţia că poziţia mea nu mai este tocmai dreaptă. Surprinzător, iniţial, nu avea ce să zică, aşa că eu mândră susţin din toţi plămânii.

“Eu am făcut dans de performanţă şi trebuia să am o poziţie impecabilă.”

Atât i-a trebuit omului.

“Cum stăteai tu în pereche?”

“Păi aşa.”

“Mhm. Şi nu ţi se pare că umărul drept e puţin mai în faţă, chiar datorită acelei poziţii în pereche.”

Mă uit eu cu atenţie şi bag se seamă că avea dreptate. După care o comite el.
“Uite, la mine, de exemplu, ce vezi? Care crezi că este atuul meu?”

Prietene, iniţial îţi intră pieptul, iar la 5 minute apari şi tu. “Pieptul”, răspund eu cu o privire nevinovată.

“Şi unde trebuie să mai lucrez?”

Mă uit la Sofi pentru puţin ajutor, dar o vedeam după moacă că o plesnea un râs cronic, încerc să mă menţin serioasă şi îi zic de parcă nu aş fi foarte sigură “Picioarele??” :))))

Cred că l-a deranjat puţin răspunsul că ne-a muncit până la o febră musculară cruntă în ziua aia. A doua zi nu ştiam ce ne-a lovit.

Noi căutam o oază de linişte, drăguţă şi finuţă care să ne facă viaţa mai roz, daaar am dat de un iad  unde picăţelele din ochii noştrii erau mai mult negre… noroc că măcar greutățile erau roz :)))