Scrisoare către viitorul
Speranţa este un sentiment uman…uneori este luată drept slăbiciune, „doar fraierii încă mai speră”, dar eu cred că este dovadă de putere. Puterea de a o lua iar de la capăt, puterea de acorda iar încredere şi de a pune totul la bătaie. Aşa că sper să mă găseşti.
Sper ca TU, cineva-ul meu să-ţi găseşti drumul spre mine şi să-mi apari în cale în cel mai potrivit moment. Nu ştiu când va fi momentul ăsta, cândva. Dar cândva, va fi abia după ce îmi voi fi învăţat lecţiile, după ce mă voi fi cunoscut suficient încât să fiu capabilă să dăruiesc…
să fiu capabilă să mă dăruiesc. Sufleteşte şi trupeşte deopotrivă. Să nu te îndrepţi spre mine până nu eşti împăcat cu omul care eşti şi până nu ţi-ai stabilit omul care vrei să devii. Vino în viaţa mea când vei vrea să-mi fii şi soare şi lună. Pace şi furtună. Dacă ajungi pe întuneric îţi voi aprinde o lampă în suflet să mă găseşti mai uşor…dar asta va fi cândva.
Până atunci învaţă să fii un om complet fără mine, construieşte prietenii de neclintit, luptă pentru visurile tale, urcă în carieră şi ai mereu grijă de tine. Nu te schimba pentru că suferi şi nu-ţi transforma sufletul în piatră, rămâi un om deschis, dar evită să fii naiv, am fost eu cât pentru doi.
Învaţă să vezi oamenii aşa cum sunt de fapt şi nu aşa cum i-a schimbat viaţa. ZÂMBEŞTE! Zâmbeşte oricui, oricând, oriunde şi observă cum le sclipesc ochii cei cărora le oferi un zâmbet, chiar dacă te privesc de parcă ai fi puţin nebun. RÂZI! Râzi până te dor fălcile şi până-ţi bate vecinu-n ţeavă că e 3 dimineaţa. IUBEŞTE! Iubeşte, trăieşte, greşeşte! Iar apoi iubeşte iar! ŞI EU VOI FACE LA FEL! Doar aşa ne vom foma ca oameni şi vom învăţa ce ne place şi ce nu. Apoi opreşte-te!
Opreşte-te pentru că la un moment dat, deşi nu te cunosc, mi se va face dor de tine…atunci caută-mă, iar când mă găseşti închide-mi gura şi ascultă-mi sufletul.