Tot de la sală. Amestecate
Eu pe stepper, Sofi pe bicicletă.
„Hai să facem altceva. M-am plictisit.”, spune Sofi.
“Stai să ajung la 69 de calorii şi mergem.”
“Câte?”
“69”
“Hm. Mi se pare potrivit.”
Evident că ne-am umflat de râs, mai ales datorită faptului că răspunsul ei a fost mai bun decât gluma mea. :)))
Pe lângă programele de aerobic pe care le frecventăm des, am zis să trecem şi pe la cycling. Macar aşa de curiozitate.
Trecând pe lângă faptul că tipul din faţa noastră era un soi de reîncarnare a lui Iisus, pentru că transpirase suficient încât să pedalaze pe apă. Fără să se scunfunde. Noi l-am numit “Băltuţă”. Motivele bănuiesc că sunt evidente.
Pe lângă Băltuta, mai era instructorul, care era cam yummy. Nu pot spune că e neapărat de o frumuseţe răpitoare, deşi evident, instructor fiind, are o musculatură foarte bine definită. Are părul lung, iar noi deşi suntem anti păr lung la bărbaţi, am decis că pentru el am putea să facem o excepţie. Ideea e că e un tip foarte interesant. Are un ceva care atrage…o mimică simpatică, şi un stil de a te chinui absolut încântător. Atât de încântător încât i-am zis pe şleau: „Mulţumim, dar te-am omorât de 10 ori în mintea mea.” Acum să nu ne înţelegeţi greşit, nu l-am lua acasă nici una din noi, dar aşa, cât să ne clătim ochii, a picat la fix.
Până ieri eram oarecum în atenţia lui. Amândouă, în felul nostru. Mai o glumă, mai o verificare de bicicletă, ş.a.m.d. Sofi s-a lipit mai cu spor. Ea nu zicea nimic şi te trezeai cu el ca o întreba: “cum e? te simţi bine? ai bicicleta reglată?”, în timp ce eu semnalizam de parcă ateriza un avion “bicicleta mea e ok?” şi mă apucă râsul şi acum când îmi amintesc că mi-a răspuns de la 2 metri “dada, e ok” :)))
Ieri a venit omu’ la mine, a verificat, a zis ca e ok şi i-a raspuns Sofiei de la distanţă. Ha! Sâc! Na-ţi-o p-asta Sofi! 2 minute mai târziu privesc stupefiată cum a venit să-i ridice şaua, că era prea jos dom’le.
Zic: “nu te-ai putut abţine, a? faci tu cum faci şi tot ca tine iese.” Am început să râdem cu aşa energie că uitasem să pedalăm.
Şi cum e o vorbă “Cine râde la urmă, râde mai bine”, la vreo 5-6 min după începerea orei se deschide uşa şi întră una, atât de bună încât mă uitam şi eu după ea. Evident că în secunda 2 mă întorc la Sofi să-i zic:
“My dear, tocmai am pierdut teren. Amândouă.” A buşit-o râsul instant, mai mai să picăm de pe biciclete. :)))
Aşa cum ne aşteptam şi noi şi aşa cum vă aştepţati şi voi, până la finalul acelei ore ne-a cam ignorat, pentru că ştim cu toţii că bărbaţii nu se pot concentra pe mai mult de un lucru în acelaşi timp. Doar femeile au atenţie distributivă şi sunt multitasking când e nevoie.