Vineri seară ş-o ţigară
Ploaie mocănească. E vineri seara şi eu stau în casă ca mocofana. Un pahar de vodcă, că merge pe vremea asta, laptopul în braţe şi oaresce idei îmi zburdă prin minte.
Se ridică fum din ţigara aprinsă (dada, sunt singură acasă, altfel n-aş fuma atât de relaxată) şi nefiind atentă îmi pică scrum pe tastură. E semn rău. Mai bine nu mai scriu postarea asta, prea sunteţi toţi în sufletul meu. Şi acum mă mai declar şi băutoare. Dar e ok, mai bine mă îmbăt cu vodcă, decât cu apă rece.
Vorbeam cu un tip zilele trecute şi îl intrebam ce vrea de la mine, pentru că nu înţeleg. Nu pentru c-aş fi tâmpită, ci pentru că îmi trimite semnale amestecate.
Ce vrea el nici el nu ştie, iar ce vreau eu nu are neapărat legătură cu el.
„Spune-mi tu ce vrei, îmi zice la un moment dat, şi îţi spun dacă mă încadrez sau nu.”
„Hahaha. Dacă îţi spun sincer, te sperii şi fugi. Vreau totul! Dacă vreau totul de la tine încă nu ştiu, deşi la cum se înfăţişează situaţia, înclin insistent spre nu.
Nu pentru că nu eşti un tip ok, ci pentru că mi-am promis că nu mai plâng în pumni aiurea.
Eu vreau un bărbat care să mă vrea rău de tot. Unul care să-mi simtă lipsa şi care să aibă timp de mine în viaţa lui. Vreau la plimbare, vreau la teatru, vreau la stand-up (că tot mă duc mâine), vreau poveşti interminabile la o sticlă de vin şi dimineţi morocănoase cu aromă de cafea.
Şi vreau să-l vreau şi eu la fel de mult. Vreau ca în zilele în care nu am timp nici să respir, să am totuşi timp să-l vad pe el, 10 min, nu mai mult.
Vreau să ne bazăm unul pe altul, vreau să îndrăznesc să fac şi planuri pe un termen mai lung decât săptămâna viitoare fără să mă întreb dacă peste o luna va fi tot aici.
Şi ştii ce vreau? Să iubesc frate! Vreau o iubire d-aia care să mă consume. Care să mă zgâlţâie tare de tot. Care să-mi arate ce înseamnă pe bune să simţi cu fiecare celulă că-l vrei pe omul ăla şi atât!
Şi acum, gândindu-mă la tine, constat că nu te vreau pe tine, pentru că nu cred că te încadrezi. Mi-e greu să cred că te-am citit greşit, dar dacă am facut asta demonstrează-mi că greşesc.”
Sunt făcută din alt aluat şi nu pot schimba asta. Nu-mi clădesc idealuri idioate.
O auzeam pe una recent spunând: lasă că ne găsim pe unul cu bani şi gata. Hai să mori tu! Şi gata ce? Cam ce să fac eu cu banii lui? Nu muncesc pe zâmbete, plus că banii au altă valoare dacă îi facem împreună. Mama nu l-a luat pe tata de-a gata, era chiar sărac (nu lipit, dar vă prindeţi voi unde bat) şi uite că au crescut 2 copii frumoşi, au făcut o casă frumoasă şi nu ne-a lipsit vreodată ceva. Care e secretul? S-au iubit mult frate şi au muncit cot la cot. Asta contează, restul e can can din perspectiva mea.
Hmm şi când te gândeşti că aveam de gând să-mi petrec seara în faţa televizorului…noroc că nu era nimic interesant.