Who killed Bambi?
Nu există bărbat, oricât de şarmant, care să obţină ceea ce vrea.
Poate să se pună el şi-n cap pe şina de tren, dacă nu vrei, nu vrei.
Bărbaţii sunt vânători. Foarte vânători. Iar asta, mie personal, mi se pare haios.
Cei care ştiu bine „regulile jocului” obţin de multe ori ceea ce vor, dar asta se întâmplă doar dacă liberul arbitru al căprioarei pe care vrea „s-o curteze/cucerească” îl lasă.
Bine, bine, am minţit!
Oricât de tare-n clonţ ai fi, uneori pici şi cazi fix în dinţi, că nu-i nimeni acolo să te prindă. Şi de cele mai multe ori nu-i nevoie de foarte mult pentru asta, e suficient puţin şarm, un sărut aşa cum trebuie şi un pic de spontaneitate.
Şi da, tu când ai ieşit pe uşă ştiai că te-a luat ca pe o provocare, pentru că nu pare deloc “boyfriend material”, dar erai sigură că vei fi imună.
Tu eşti puternică! Chiar eşti, dar el este un foarte bun strateg, iar atunci imunitatea ta se evaporă instant şi fără să vrei pici în mrejele lui de-ţi ia 2 zile să-ţi revii şi să-ţi dai seama ce naiba ţi s-a întâmplat.
Haios este că chiar imi spunea un prieten zilele trecute:
„Uite, vezi?
E uimitor cum devii instant de la ceva pufos la această zeitate tranşantă, vicioasă, impunătoare şi decisivă.
E impresionant, nu voi minţi.”
Dar uneori zeitatea aia tranşantă se odihneşte, iar acel ceva pufos rămâne descoperit şi uşor vulnerabil, iar atunci e posibil ca eu să fiu dată peste cap mult mai mult decât ar fi cazul.
Din păcate pufosul meu nu rămâne descoperit cu cine trebuie, ba din contră, fix cu cine nu trebuie. Şi fix aşa mi se întâmplă să mă găsesc în situaţia în care cineva îmi deţine gândurile fără voia mea, iar lipsa aceasta de control asupra mea mă face să intru în panică.
Concluzia: niciodată n-o lăsa pe Bambi de capul ei. Nu poate umbla liberă şi nesupravegheată, pentru că lupul vânează căprioara şi o vânează pentru motivele greşite de cele mai multe ori.