Probabil că mi-am schimbat eu atitudinea drastic, altfel nu-mi explic. Mai frumoasă nu sunt, nici mai deşteaptă, dar a fost un moment în care a încetat să-mi pese, în care am încetat să caut, în care am încetat să vreau un EL cu ardoare. A fost un moment în care am considerat că este nevoie să-mi pese de mine, să mă caut pe mine, să mă vreau pe mine.

Nu am nevoie de o jumătate, mă consider o persoană completă. Mai am multe de trăit şi de învăţat, dar sunt completă fără cineva în dreapta mea. Am devenit mai acidă şi mult mai tranşantă. Chiar citeam pe un blog, Jurnalul lui Adam, dacă îmi amintesc corect, că dracul este de cele mai multe ori femeie, dar una dezamăgită. Atât de frumos spus că mi s-a întipărit în minte. Până la urmă războaiele de la femei au plecat, nu degeaba când se înfuria îi ziceam maică-mii Ceauşeasca. :)) Am fost şi eu dezamăgită, dar cine nu este la un moment dat? Dacă a fost cineva care a scăpat îl rog insistent să-mi dea reţeta magică, ar scuti multă lume de neplăceri.

Chiar dezbăteam ideea asta cu cineva, de ce te vrea dacă eşti luată? Pentru că este o validare, dacă femeia iese cu cineva înseamnă că e măcar tolerabilă, poate chiar super ok. Fair enough, dar eu cunosc mulţi oameni mişto care sunt singuri, myself included, doar pentru că sunt oameni selectivi şi foarte stăpâni pe dorinţele lor. Ştiu, sunt ultra modestă. :))

Apoi, ar mai fi faptul că oamenii singuri care îşi doresc pe cineva emană un soi de disperare. Perfect adevărat, nu pot obiecta nimic, pentru că este ceva incredibil de evident din afară, deşi persoana în cauză nu-şi dă seama.

Ar mai fi şi aventura. Pericolul. Este interzis, dar cine nu vrea să guşte din fructul interzis măcar o dată?

Luată sau nu, singură sau nu, interesantă sau nu, deocamdată sunt de-a dreptul dezinteresată. Aţi putea spune că pofta mai vine şi mâncând. Şi asta este perfect adevărat, dar este o mare diferenţă între a mânca o shaworma la colţ de stradă sau o salată cu fructe de mare la un restaurant. 😉

atâţia ca tine… Unii rămân din prostie, obişnuinţă, frică de provocări sau de schimbare, pe când alţii nu prea ştiu cum să scape, sunt legaţi de un inel, un copil, o sarcină…

Nu-s în măsură să dau vreun sfat pentru simplul fapt că nu-s trecută prin asta, dar o să îmi exprim părerea. Sunt foarte tânără şi nu ştiu cum e să fii constrâns de o astfel de situaţie. La mine e simplu, nu e bine, mă car. Fără regrete şi fără să mă gândesc de 2 ori. Nu mă tem nici de o nouă provocare, nici de singurătate, în schimb mi-e groaznic de frică de singuratate în doi. Aia e cea mai rea, te consumă şi te face să trăieşti o viaţă mizerabilă. Eu vreau să trăiesc o viaţă extraordinară, vreau pe cineva cu care să dansez în ploaie în mijlocul nopţii, vorba unui prieten. Dacă acel cineva nu-i, dansez singură în ploaie; şi asta mă face fericită.

Nu ştiu care e treaba cu înşelatul şi nici umblatul cu oameni însuraţi sau implicaţi în relaţii. E o chestie de principiu. O dată pentru că aş putea fi eu în locul proastei de acasă care îl aşteaptă pe crai şi a doua pentru că merit totul, nu jumătăţi de măsură. Nu aş putea vreodată să mă împac cu ideea că nu l-am văzut de ziua lui că era cu ea, dar eu ce dracu sunt? Cârpă de şters podele, manta de vreme rea? Ntz.

Era un mesaj care tot umbla pe facebook: „A spune cuiva te iubesc este o invitaţie la veşnicie.” Veşnicia asta uneori se măsoară în câteva luni sau câţiva ani. Iubim mai mult de o persoană în viaţa asta, dar iubim de fiecare dată altfel. Picăm, ne ridicăm şi o luăm de capăt cu altcineva, preferabil cineva mai bun.

E prea scurtă viaţa ca s-o trăieşti lângă un om lângă care nu îţi e drag să te trezeşti, un om cu care n-ai mai nimic în comun, un om care nu-ţi urcă inima în gât când te sărută. „Mai am puţin şi fac 25 ani, ceea ce deja înseamnă 27, ceea ce practic este 30.” – tot din grădina facebook e culeasă şi asta. N-am timp de pierdut cu nefericiri şi mediocritate.

Fericirea mea depinde doar de mine, iar eu aleg zi de zi să fiu fericită.

clipe în care am stat cu telefonul de gât poate poate sună, dar n-a sunat. Cu timpul am conştientizat că nimeni nu datorează nimănui nimic. Percepem diferit, simţim diferit…este atât de relativ totul.

Cine voiai să te sune ieri, nu te mai interesează azi. „Ce ai mai făcut între timp? Cum eşti?”
Am plâns în pernă de dorul tău. :))) „Am făcut multe între timp, sunt excelent.”
Pauză pentru procesarea informaţiei, după care schimbăm subiectul.

Şi totuşi cui nu-i expiră termenul de valabilitate în viaţa ta? Unui om sincer care îţi comunică ceea ce vrea, unuia care sună din când în când doar să vadă ce mai faci şi nu pentru că are un interes, în mai puţine cuvinte: unui om autentic.

Tertipurile, textele şi minciuna prin omisiune sunt idei care trebuie aplicate până la finalul liceului, după devine deja deplasat.

Nici nu mai vorbesc de noi sau de alte femei din încăpere. Nu pot la socoteală nici tocurile sau alte elemente din această categorie. Măcar femeia însărcinată s-o integrăm matematic.

Unu, unu nu s-a sinchisit să zică: “Doamna luaţi locul meu!” Dragilor, permiteţi-mi să vă lămuresc, egalitatea dintre sexe nu înseamnă multă multă nesimţire din partea sexului tare, înseamnă respect faţă de sexul frumos care, da, e la fel de puternic, la fel de capabil şi înzestrat cu mult mai mult bun simţ.

Eu n-aş fi răbdat să stau pe scaun dacă era lângă mine o doamnă mai în vârstă, sau însărcinată. Nu m-ar fi lăsat inima. Nu ştiu dacă mai are rost să vă spun că le-am făcut ziua mai bună indivizilor din sală cu prezenţele noastre gingaşe şi diafane.

Şi apoi, când ieşi cu ei la un suc, ca urmare a unor insistenţe crunte, tot tu eşti a dracului de nesimţită dacă nu te întinzi după portofel. Hai să mori tu?! Serios?!

Şi apoi se mai miră unul şi altul că sunt plăcut surprinsă de normalitate. De ce te miri că a deschis uşa, că ţi-a ţinut haina, că te-a condus până acasă, că a plătit masa, că a venit cu flori, că ţi-a oferit scaunul, etc? Asta e normalitatea!
Aşa este, dar normalitatea nu mai este normalitate, a devenit raritate.

Chiar am ieşit acum ceva vreme cu un tip. Vine nota. Eu ca o „nesimţită ce sunt” nu am făcut nici un gest în această direcţie. M-ai invitat, asumă-ţi. Dar el, drăguţul, cu o voce de privighetoare s-a gândit să mă întrebe: „Ai 10 lei mărunt?”

„COME AGAIN?!”

Am avut, mereu am bani la mine indiferent cu cine ies. I-am şi dat, dar nu m-a mai văzut vreodată şi nici că mă mai vede.

Fix în antiteză a fost barmanul care lucra la pub-ul unde ne-am dus după concert să luăm cina. Afară nu mai erau mese libere, pentru că înăuntru este iadul fumătorilor, aşa că am ţinut-o pe prietena mea afară, în picioare, să fumez eu. Pe la jumătatea ţigării au  apărut lângă noi 2 scaune şi un zâmbet.

Multumim frumos, mai venim aici!

Vreau să scriu articolul ăsta de mai bine de o săptămână, iar acum că am mintea limpede şi puţin timp liber profit să-l aştern pe…taste.

Stăteam de vorbă cu o prietenă bună zilele trecute şi am ajuns la concluzia că cea mai mare greşeală a unei femei este să menajeze un bărbat cretin, infatuat sau impotent.

Este momentul ăla când refuzi un bărbat în cel mai diplomat mod cu putinţă pentru a nu-i răni sentimentele firave.

Ieşi în oraş cu un tip. Se dovedeşte că-i un tâmpit, iar tu îi spui frumos şi drăguţ cum că nu eşti pregătită pentru o relaţie. „Nu eşti tu, sunt eu.” Uneori pricepe, alteori ba. Nu ar fi mai simplu să-i zici verde în faţă: „eşti plicticos”, „nu ştii să scrii”, „nivelul de inteligenţă al acestei discuţii mă ucide cuvânt cu cuvânt”?

Mi-a scris un combinatozaur ieri sau alalteri greşit. Evident că i-am dat replică cu forma corectă.

Scuza lui: „autocorrect-ul”.

„Asta spun toţi.”. îi scriu. BLOCK instant! Opaaa! Why so touchy, honey?

Pe de altă parte sunt ăia cu care ieşi, şi ieşi, şi ieşi. Apoi vine momentul magic. Sex.

Moment din care tu, femeia, n-ai înţeles nimic, dar, ca o doamnă ce eşti, ieşi din relaţie cu o scuză care nu are nicio treabă cu realitatea, când ai putea pur şi simplu să-i zici:

„Eşti prost la pat!!! Extrem de prost! Pur şi simplu analfabet din punctul ăsta de vedere.”, iar apoi ca să mai învârţi o dată cuţitul în rană adaugi „Şi o ai şi mică!”.

Dar nu, femeile nu fac asta. Ştiu zeci de poveşti de la persoane diferite care au păţit asta şi n-au zis nimic. Ştiu femei care au fost atât de dezamăgite că au început să plângă şi au spus că plâng pentru că au avut o zi foarte proastă.

Nu-mi dau seama dacă asta e reacţia unei doamne, să mintă frumos, sau e reacţia dracului împieliţat de pe umăr care zice: „lasă-l, lasă-l să ia ţeapă şi următoarea fraieră”!

Adevărul doare, dar dacă dracul tău e adormit fie-ţi milă de oricine ar putea urma şi când îi faci fundiţă şi-l trimiţi oriunde în altă parte , te rog spune-i şi de ce. Iar dacă mândrul crai este din categoria infatuaţilor care sunt convinşi că sunt AS în domeniu fiţi bune şi înjunghiaţi ego-ul ăla cum puteţi voi mai bine. Poate aşa, puţin câte puţin mai aducem din ei cu picioarele pe pământ, iar atunci când mă văd cu prietenele mele poveştile vor fi altele.