Walk of shame? Neaa. Walk of laughs

Azi noapte am ieşit în club. Nu la agăţat, nu la băut, ci la dansat. Eram nedansaţi dom’le, ce mai.

Am fost în familie. Eu, 2 prieteni foarte dragi mie şi o prietenă foarte bună de-a mea din liceu.

Baieţii ăştia sunt ceilalţi doi fraţi ai mei, pe lângă ăla pe care l-a făcut mumă-mea. De când i-am cunoscut i-am îndrăgit şi cred că şi ei pe mine.

Unul din ei, T., mereu pus pe dans , ălalalt, M., mereu chitit să sprijine barul. Dar ce să vezi? Cel de care m-am rugat în repetate rânduri să danseze, era atât de conectat la „azi o facem lată” că nu m-a lăsat deloc să mă aşez.

„Pe toţi dracii împieliţaţi, M., sunt pe nişte tocuri oribile.”

„Nu-mi pasă. Eu dansez încă 3 zile de acum.”

Nu glumea! A fost mai plin de viaţă şi mai pus pe distracţie decât noi 3 la un loc. Am zis că voi nota data în calendar, că eu aşa nu l-am mai văzut şi nu ştiu când îl mai prind pe flow.

Zăpăcitul celălalt, a fost exact cum îl ştiam. T. mereu era cu zâmbetul pe buze, cu mişcările la el şi cu mult mult chef de viaţă. A fost şi el la fel de uimit ca şi mine de cât de nebun era M.

„Jur că eu nu l-am mai văzut niciodată aşa.” îmi zicea aseară. Ce crezi? Nici eu.  :)))

Ea, A., o prinţesă. O ştiu din 2006 şi de atunci până acum, am reuşit să trecem prin crize totale de râs, prin episoade de plâns isteric, prin cele mai ratate întâlniri în 4 pe care şi le-ar putea imagina cineva şi prin multe altele. Îţi mulţumesc pentru 9 ani de prietenie sinceră şi necondiţionată. Ştiu că ştii, dar eşti de mult timp în inima mea şi tot acolo vei rămâne.

Aşa că mă văd nevoită să vă mulţumesc pentru că sunteţi familia mea şi pentru că faceţi ca totul să pară acasă. Mulţumesc că atunci când trebuie să vorbesc ca să mă descarc alegeţi să-mi ascultaţi avalanşa de informaţii pe care o vărs pe voi, deşi atunci când încep în viteză scenariul e următorul:

„Măi M., tu ai înţeles ceva? Un cuvânt n-am prins din ce-a zis.” :))))

„Nici eu n-am prins tot, dar mă descurc.” Cu hahaha-ul de rigoare ataşat.

A. e obişnuită, n-o mai miră nimic.

Şi pentru a încheia seara memorabil, cum am ieşit din club m-am descălţat. Eram o adevărată divă. Aranjată, rochie cu spatele gol, râzând cu gura până la urechi, desculţă şi cu pantofii în mână. :))

După ce am condus-o pe A. la maşină, că ea nu serveşte alcool de când o ştiu, trebuia să ne vedeţi cum stăteam noi, ca 3 beţivi notorii în aşteptarea taxiului. Faceţi un efort minim de imaginaţie: o tipă aşezată pe o buturugă în jumătatea trotoarului, M. aşezat pe vine în faţa mea îmi făcea un pic de masaj pentru că abia călcam, iar T. leşinase de râs lângă noi. Aşa tablou, mai rar îţi este dat să vezi.

Şi hai că „vorba multă, săracia omului”, plus că nu vreau să vă crească coarne. Cocluzia e că m-am distrat copios şi că vă iubesc maxim. Să-mi trăiţi veşnic!