O banală zi de miercuri…

de | Noi 6, 2017 | 0 comentarii

Postare scrisă  astă vară , când zăceau geamurile deschise zi de zi cu orele.

O miercuri dimineața ca oricare alta.

Sună alarma, mă trezesc eu ca o floricică, aka urzică și intru repede în baie că trebuia să-mi spăl și părul, apoi deschid geamul larg să aerisesc și încep să mă machiez. Până aici nimic ieșit din comun, daaaar n-am plasă  de țânțari  la baie (nu mă întrebați de ce, dnul Ion știe ) și m-am trezit că a intrat o vrăbiuță pe geam.

M-am uitat în ochii ei și i-am transmis telepatic să iasă pe unde a intrat. Aparent nu comunic foarte clar în păsărească pentru că a zburat în sufragerie. Am început să bombăn și am facut ce ar fi făcut oricine, m-am dus să salvez vrăbiuța.  După ce am alergat-o de 2 ori prin toate camerele, l-am sunat pe cel mai important bărbat din viața  mea: tata. Încă este cel mai important…tocmai am avut o epifanie, poate d-asta îmi este atât de greu să mă atașez de cineva, a ridicat tata ștacheta mult prea sus, iar eu niciodată nu m-am coborat, ba din contră, mereu am căutat să cresc.

În fine, unde rămăsesem ? A, da! Îl sun pe tata. Încearcă el să-mi zică că ar trebui să deschid geamul și să sting lumina în cameră ca să iasă pe geam. „Am încercat deja, dar ce crezi? Pe geamul de la baie nu a intrat vrăbiuța cu iq-ul cel mai mare și nu se prinde, se tot dă cu capul de toți pereții, iar eu trebuie să ajung la birou.”

 

Și începe să râdă! Bă da’ râdea, nu se juca! Imaginați-vă dezolarea mea când realizez că eu am alergat ultimele 10 min după vrabie în desuuri, iar taică-meu crede că-i show de stand-up!

Într-un final reușesc  s-o prind, să trag o rochiță pe mine și să plec spre birou ca o floricica, de data asta floare pe bune. O banală zi de miercuri…