Copiii vostri cate lunițe au?
Din momentul in care esti insarcinata sau macar te gandesti sa faci un copil incepi sa vezi peste tot parinti cu copiii lor, cursuri de parenting, carti, grupuri, etc…parca ti se ia un val de pe ochi. Din timpul sarcinii am inceput si eu sa ma preocup despre ce inseamna sa fii mama, sa nasti, sa alaptezi, sa diversifici…
Nu mi-am făcut stiva de cărți de parenting că pe mine părinții mei nu m-au crescut din cărți și am fost un copil reușit, fericit și cu bun simț, consider ca cel mai important in a-ti creste corect copilul este sa iti asculti instinctul, dar sunt lucruri pe care trebuie sa le inveti, asa ca ma documentez in limita bunului simt.
Din timpul sarcinii am simtit ca este adevărat că ușor ușor creierul chiar pare să se micșoreze și e din ce în ce mai dificil să te poti concentra la orice nu este legat de copil.
Exact cum îmi spunea nașa mea cand era insarcinata și mă gândeam ca exagerează „Te ridici de pe scaun să mergi la baie, iar la jumătatea drumului ai uitat unde te duceai.” De acord cu ea 300%, mai ales in timpul sarcinii, parca dupa ce nasti iti mai revii putin, dar atentia ta e mai mereu catre copil si nu catre altceva. In ciuda acestui fapt, mi-au ramas suficienti neuroni încât sa nu zic că al meu copil împlinește „lunițe”.
Pot înțelege mânuțe și piciorușe și alte diminutive justificabile că alea chiar sunt mici, e decent să le diminutivam, dar lunițe?! Mânuța este considerabil mai mică decât cea a adultului, dar fraților lunița asta vomitivă prezentă peste tot (fara nicio exagerare va zic ca nu exista un grup de 4 mame unde sa nu fie macar una cu lunite) are tot 30/31 zile, care la rândul lor au tot 24 ore, fiecare cu 60 minute, fiecare cu 60 secunde. Sau și alea devin ziluțe, oruțe, minuțele și secundici?
Ma zgarie atat de rau pe retina/timpan incat mi se zbate ochiul de zici ca-s Chucky, papusa ucigasa.
Și altă chestie care este aproape la fel de iritantă este acea dorință de a te referi la vârsta copilului în luni până când face ăla 18 ani. Bă nene dacă a făcut un an copilul înseamnă că putem spune ca are 1 an și o lună, în loc de 13 luni, sau 1 an și 9 luni, în loc de 21 luni. Chiar nu înțeleg de ce ma obligi să-mi exersez matematica din clasele primare?!
La fel și cu gravidele. Când te întreabă o „negravidă” cât ai? credeți-mă pe cuvânt ca n-o interesează să afle în săptămâni să se apuce de împărțire ci în luni că toată lumea știe că pe la 9 luni îl scoți deci îți poate evalua timpul rămas și mărimea burții fără să facă calcule. Singurii oameni pe care ii interesează câte săptămâni de sarcină ai sunt medicii și alte gravide. End of story!
Cică d-asta am facut eu băiat, că sunt rea…până ma apuc de următorul copil poate devin mai bună și iese fată.